Câte feţe frumoase au fost în lume şi toate au putrezit; câte făpturi minunate au fost, şi toate s-au trecut; câte făpturi minunate şi iubite au fost, dar toate s-au prefăcut în puroi şi duhoare: s-au trecut, de parcă nici nu au fost vreodată. Însă în viaţa viitoare nu se mărită şi nu se însoară şi nu se pot iubi cu dragoste trupească, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu (Matei 22, 30; Marcu 12, 25; Luca 20, 35), se vor bucura şi veseli pururi de Unul Domnul Dumnezeu. Nu se vor mângâia nici cu dragoste, nici cu patimă trupească, ci de Unul Domnul şi de harul Lui.

Cu adevărat, patima şi iubirea trupească, după care urmează povara, sunt afurisite. Cu adevărat, deşartă este desfătarea care aduce după sine amărăciune. Deşartă este şi frumuseţea aceasta, care se preface în puroi şi duhoare, care nu îţi dăruieşte nici pace, nici viaţă veşnică, ci, dimpotrivă, le răpeşte. Zadarnic omul gândeşte a se mângâia cu cele ce degrab se trec; zadarnic se alipeşte cu sufletul de cele ce nu vor fi veşnic cu el; zadarnic îşi va alipi inima de cele ce se trec ca umbra.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 50)