Deschiderea noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, anul universitar 2024-2025 a debutat cu rugăciune și binecuvântare. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, au slujit în această dimineață, 2 octombrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, înconjurați de un numeros sobor de slujitori, cadre didactice ale instituției de învățământ, în prezența a numeroși studenți.
Profesorii și studenții facultății ieșene au început acest an universitar invocând ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru însușirea și propovăduirea învățăturii Bisericii noastre. Alături de ierarhii Arhiepiscopiei Iașilor au mai slujit părintele conf. univ. dr. Cezar-Paul Hârlăoanu, decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, părintele lect. univ. dr. Cristian Alexandru Barnea, prodecanul instituției, părintele arhim. Hrisostom Rădășanu, consilierul Sectorului Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, precum și alte cadre didactice și ostenitori ai facultății.
Cuvântul de binecuvântare rostit către studenți a fost ținut de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, care i-a invitat să descopere adevărul și lucrarea lui Dumnezeu:
Lucrarea tânărului teolog care se pregătește să devină preot, se pregătește să devină misionar, profesor de religie, să vestească celorlalți Cuvântul lui Dumnezeu, lucrarea lui este de a nădăjdui și el spre toți oamenii, să-i cinstească și să aducă de asemenea Cuvântul lui Dumnezeu chiar acolo unde cuvântul pare a fi cu neputință de neînțeles. Domnul, până la sfârșitul vieții noastre, caută să ne vestească Vestea cea Bună, să ne împărtășească învierea Lui, Trupul și Sângele Său înviat ni le împărtășește în taina Sfintei Liturghii, pentru ca, întru puterea Lui, să împlinim cuvântul Lui. Teologul învață în școală nu o tehnică prin care să slujească mai frumos, nu doar o tehnică oratorie, dar ne propunem, în primul rând, să-l cunoaștem pe Dumnezeu, să cunoaștem lucrarea Lui în istorie și să recunoaștem această lucrare. Cum o facem? Luând aminte la experiența celor care și-au asumat această cunoaștere: la sfinți, la Sfinții Părinți care au grăit despre aceasta și care sunt vrednici de crezare. Domnul, prin preoți, prin teologi, ne cheamă să înțelegem tot cuvântul adevărului Său.
După momentul Vohodului mare, părintele asist. univ. dr. Petru Cernat a dat citire Mărturisirii de credință față de Biserică, primind după hirotonia întru preot din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei.
Avem nevoie de această minte hrănită de Dumnezeu în tot ceea ce împlinim noi, creștinii, dar în mod special, pentru profesorii și studenții unei facultăți de teologie. Și mintea noastră, care este atât de importantă într-o entitate de învățământ, precum Facultatea de Teologie, este hrănită, spune un părinte din vremea noastră, părintele Zaharia, ucenicul Sfântului Sofronie, din trei izvoare principale: Dumnezeiasca Liturghie, Dumnezeieștile Scripturi și scrierile Sfinților Părinți, și în al treilea rând, gândul cât mai des la Dumnezeu, prin rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Am săvârșit Sfânta Liturghie pentru ca mintea noastră, a arhiereilor, a profesorilor facultății, a studenților și studentelor, să fie hrănită cu putere de Sus prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în primul rând, apoi la cursuri și în viață de Dumnezeieștile Scripturi și de scrierile Sfinților Părinți, și tot timpul gândul la Dumnezeu, la dulcele nume al Domnului Hristos, care ne hrănește, ne fundamentează direcția, ne arată calea, ne ajută în ispite, ne dă smerenie în împlinirile cu care ne binecuvintează Dumnezeu, a mărturisit la final Părintele Mitropolit Teofan.
Scopul nostru este același: hrănirea din Dumnezeul cel Adevărat, din Cuvântul Dumnezeului celui Adevărat. În același timp, mă gândeam că această hrănire și această binecuvântare care are loc la începutul Anului Universitar se face pentru studenții anului I, cei care pășesc pentru prima dată pragul facultății noastre, care au trecut de emoțiile admiterii și, în același timp, se face pentru studenții din anii terminali, care pe parcursul acestui an vor trăi emoțiile încheierii unui ciclu, cu lucrarea de licență sau disertație, și, de ce nu, și pentru studenții din anii de mijloc, pentru că în esență, această binecuvântare a lui Dumnezeu dă tuturor puterea de a continua drumul pe care l-am început. Acest gând l-am îndemnat și l-am dus și către studenții de la extensia din Chișinău, care n-au putut fi prezenți fizic aici, alături de noi, dar știu că în duh de rugăciune au fost de față, urmând ca joi să fim prezenți acolo pentru a face deschiderea oficială pentru studenții de acolo, a declarat părintele decan Cezar-Paul Hârlăoanu.
În continuare, profesorii au participat la ședința Adunării Generale a cadrelor didactice, care a avut loc la Colegiul „Sfântul Nicolae”, iar de la ora 13.00, în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan a avut loc o întâlnire cu studenții anului I. Joi, 3 octombrie, va avea loc festivitatea de deschidere a noului an pentru studenții extensiei de la Chișinău.
Anul universitar 2024-2025 la UAIC
Semestrul I
30 septembrie – 22 decembrie – 12 săptămâni – Activitate didactică
23 decembrie – 5 ianuarie – 2 săptămâni – Vacanță
6 ianuarie- 19 ianuarie – 2 săptămâni – Activitate didactică
20 ianuarie – 9 februarie– 3 săptămâni – Sesiune de examene
10 februarie – 23 februarie – 2 săptămâni – Vacanță
Semestrul al II-lea
24 februarie – 20 aprilie – 8 săptămâni – Activitate didactică
21 aprilie – 27 aprilie – 1 săptămână – Vacanță
28 aprilie – 8 iunie – 6 săptămâni – Activitate didactică
9 iunie – 29 iunie – 3 săptămâni – Sesiune de examene
30 iunie – 13 iulie – 2 săptămâni – În această perioadă va fi organizată o sesiune de evaluare (examinări sau reexaminări), cu durata de o săptămână.
30 iunie – 28 septembrie – Vacanță