Această lume a noastră, fără îndoială, merge spre sfârșitul său cu un număr imens de ființe umane, cu un nemărginit număr de „destine” umane, cu un nesfârșit număr de taine cunoscute numai de Domnul, Cunoscătorul și Văzătorul a toate.

Minții omenești îi este cu neputință nu numai să prevadă, ci și, cu atât mai mult, să determine, să știe și să se bazeze pe anumite concluzii despre când va veni sfârșitul lumii. Este nevoie ca în această lume, în această grădină zidită de mâinile lui Dumnezeu, toate să se „coacă” exact așa cum sunt rânduite dinainte în planul cel din veac al lui Dumnezeu, și atunci, numai atunci, se va ajunge la sfârșitul lumii. În această privință, calculele umane sunt întotdeauna nesigure, inexacte și greșite.

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 20098, p. 23)