Alergia alimentară se dezvoltă în general la indivizi atopici. Termenul de atopie se referă la o predispoziţie constituţională, demonstrată în numeroase cazuri prin caracterul familial al exteriorizării manifestărilor alergice. Tabloul clinic produs de sensibilizarea la alimente poate fi dominat de manifestări extradigestive (respiratorii, cutanate) sau gastrointestinale.

Incidenţa alergiilor alimentare este variabilă, în funcţie de zona geografică. S-a constatat că frecvenţa alergiilor alimentare este mai crescută la sugar în raport cu alte vârste ale copilului.

Fenomenul de sensibilizare este foarte complex şi numai în parte cunoscut, cuprinzând mai multe secvenţe care, schematic, pot fi astfel prezentate:

-           existenţa agresiunii antigene;

-           depăşirea barierei de apărare intestinală;

-           stimularea, sub acţiunea antigenului, a mecanismelor imunologice locale;

-           formarea anticorpilor cu antigenul în cauză şi apariţia simptomatologiei de tip alergic.

Antigenii alimentari de natură proteică sunt prezenţi în alimentele naturale de origine animală sau vegetală.

Se consideră că fiecare aliment are partea sa de determinanţi alergici (cu excepţia laptelui uman):

-           carnea de porc, vită sau oaie;

-           peştele, crustaceele;

-           vânatul;

-           ouăle;

-           laptele şi derivatele din lapte;

-           cereale şi derivaţi (grâu, secară, porumb);

-           legume (soia, ţelină, roşii, cartofi, mazăre, spanac, mărar, ceapă);

-           fructe (portocale, fragi, căpşune, zmeură, coacăze);

-           condiment (piper, muştar, hrean);

-           ciuperci, cafea, cacao, vin.

În stabilirea diagnosticului pozitiv de alergie la o proteină alimentară trebuie să existe o relaţie strânsă între semnele clinice şi investigaţiile paraclinice.

Este bine de efectuat o anchetă familială şi personală în legătură cu antigenul incriminat şi declanşarea simptomatologiei digestive şi extradigestive. Semnele digestive sunt reprezentate de vărsături şi diaree, iar cele extradigestive de manifestări cutanate de tip urticarian, iar cele respiratorii sunt dominate de astm. Unele semne clinice se declanşează brutal, sub forma unor reacţii anafilactice. Durata acestor manifestări este de scurtă durată, uneori de câteva ore.

Frecvenţa crescută a alergiilor alimentare, tendinţa de repetitivitate şi dificultatea sau insuficienţa unor tratamente medicamentoase fac necesară orientarea către măsurile de prevenire a acestor stări.

Tratamentul alergiilor alimentare se bazează aproape în exclusivitate pe suprimarea alimentelor dovedite alergizante. La sugarii cu alergie alimentară la laptele de vacă manifestată în primele luni de viaţă, folosirea laptelui uman ar fi soluţia ideală.

În diversificarea alimentaţiei se vor folosi alimente mai puţin alergizante, cum ar fi carnea de găină, cartofi, morcovi, mălai. Desensibilizarea nu este eficientă în general, iar medicamentele au o utilitate limitată.