Despre ambiţie şi despre cel ambiţios
Plutarh a numit ambiţia negoţ cu virtutea, întrucât cei ambiţioşi nu fac nimic pentru virtute, ci numai pentru slavă; înţeleg slava ca pe un idol şi nu fac nimic sincer sau pe faţă, ci numai o grămadă de lucruri neînsemnate şi ipocrite.
Ambiţia este dorinţa arzătoare a celui care iubeşte slava de a dobândi pentru sine glorie şi renume. Cel ambiţios vânează slavă; scopul faptelor şi acţiunilor sale este slava; o doreşte, folosind atât mijloacele permise, cât şi pe cele nepermise şi încearcă orice pentru a avea parte de slavă.
Pornirea nestăpânită spre slava îl abate de la calea împărătească a virtuţii, care conduce la slavă adevărată, împingându-l pe căi întortocheate, al căror capăt este lipsă de glorie; ajunge un linguşitor mărunt al celor puternici, un preamaritor inconştient al celor „desăvârşiţi”, o slugă ordinară şi josnică a celor aflaţi în poziţii înalte şi un servitor zelos al slugilor celor care se afla la putere. În sufletul lui nu predomina decât un singur simţământ – cel al iubirii pentru slavă deşartă; în inima să nu se afla decât o singură dorinţă – cea pentru slavă strălucitoare, iar cugetul sau nu este preocupat decât de o singură grijă – aflarea mijloacelor pentru a ajunge la mult dorită slavă. Nici un gând bun nu rămâne în sinea lui pentru multă vreme: toate se retrag în fata scopului căutat al slavei; până şi virtuţile fireşti ale celui ambiţios sunt pătate, fiind întunecate de ambiţie.
Plutarh a numit ambiţia negoţ cu virtutea, întrucât cei ambiţioşi nu fac nimic pentru virtute, ci numai pentru slavă; înţeleg slava că pe un idol şi nu fac nimic sincer sau pe faţă, ci numai o grămadă de lucruri neînsemnate şi ipocrite.
Cei ambiţioşi n-au înţeles că slava, atunci când este vânată, fuge, dar îi urmăreşte pe cei care nu o caută; îi învăluie, îi înconjoară şi-i îmbracă în mantia ei pe cei care nu o râvnesc, proclamându-i cinstiţi şi slăviţi. Cei înţelepţi şi pricepuţi, pe tot parcursul vieţii lor, nu au iubit şi nu au căutat decât aceasta slavă [care, atunci când este vânată, fuge, dar care îi urmăreşte pe cei ce nu o caută].
(Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p. 89)
Muntele pe care îl mutăm cu credința este mândria noastră!
Ispitele sunt oportunități, dacă știm să ne folosim de ele
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro