La căsătorie nu ajunge numai numărul anilor, îngăduiţi de lege, ci se cere şi vârsta credinţei în Dumnezeu, prin care, „păzind hotarele legii”, să se asigure stăpânirea acestei patimi. Majoratul părţilor îl decide mintea, nu instinctul; credinţa, nu necredinţa; înfrânarea, nu desfrânarea.

Viaţa noastră are trei faze în dezvoltarea ei: faza vegetativă – până la naştere; faza bio-psihică, fără limite precise; şi faza spirituală. Mulţi nu trăiesc decât primele două faze ale vieţii, iar mai sus nici n-au de gând s-ajungă. Trăind într-o căsătorie cu aceştia, nu poţi fi decât într-un permanent dezechilibru cu cerinţele spiritului. Viaţa acestora e o înjurătură continuă la adresa spiritului, iar pentru partea creştină e un fel de mucenicie fără nădejde sigură.

În opera recreaţiunii omului în Hristos, cele două părţi trebuie să se simtă că sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu (1 Corinteni 3, 9), care urmăreşte printr-înşii o intenţie divină, îmbrăcată în pui de om. O căsătorie cu o aşa socoteală o binecuvântează Dumnezeu când ridică nunta de la instinct la rostul ei spiritual, la cinstea de Taină. E singura garanţie a unei căsătorii durabile şi plăcute lui Dumnezeu.

Prin Isaia proorocul, Cuvântul se tânguie: „Piere dreptul şi nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă că din pricina răutăţii a pierit cel drept” (Isaia 57, 1).

Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte?  Foarte simplu: că nu se mai nasc. Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul, de ce nu se mai nasc drepţii?  Iată că trebuie, de vreme ce-i aflat de vină; iată că dispariţia dreptului e o problemă, de care suntem traşi la răspundere. Căsătoria are cuvântul.

De multe ori haosul îl anunţă prima celulă a mediului: familia necreştină. Tinerii să se mute de la bătrânii care le strică casa.  Dacă nu-i dă pace la copil în vremea sarcinii, va avea precocitate sexuală. În timpul sarcinii, mama să nu stea în fum şi să nu ia medicamente. Copiii născuţi numai după distracţii şi destrăbălări au ieşit răi. Femeia (luată din bărbat) are nevoie de completare endocrină prin contact de la bărbat. Copiii nefăcuţi strică pe cei făcuţi. Iobagii aveau câte 16 copii şi erau slugi. Acum, din trei familii, două divorţează.

(Părintele Arsenie Boca, mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 65-66)