Mai întâi trebuie curățite cu toată grija cele ascunse ale inimii noastre. Într-adevăr, cele ce ceilalți doresc să le dobândească în curăția trupului, noi suntem datori să le avem în stăpânire, în părțile ascunse ale conștiinței. Cât timp „cel tare”, adică duhul nostru „înarmat păzește casa sa”, întărindu-și cele dinăuntru ale inimii sale prin frica de Dumnezeu, „avuțiile lui sunt în pace” (Luca 12, 21), adică „roadele strădaniilor lui și virtuțile dobândite de mult timp”.

Dacă voim să smulgem din inimile noastre poftele trupești, trebuie să plantăm în locul lor imediat plăcerile duhovnicești, pentru ca sufletul nostru prins în acestea să aibă permanent unde să zăbovească, respingând mrejele bucuriilor prezente și vremelnice. Când mintea noastră, prin exerciții zilnice, ajunge în această stare, atunci cu ajutorul experienței, va lua cunoștință de conținutul acelui verset pe care toți îl cântăm, dar puțini îl înțeleg: „Pururea am văzut pe Domnul în fața mea, fiindcă este la dreapta mea ca să nu mă clatin”.

(Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăției și a castității - biruitoare a patimii desfrânării, Editura Trinitas, Iași, 2003, p. 17)