De vreme ce există dreapta judecată, înseamnă că  între lumină și întuneric avem o mulțime de situații morale, atâtea câte sunt și persoanele umane. Pe un taler vor fi faptele bune, pe altul cele rele, nimeni nu va fi scutit de judecată.

Orice faptă bună sau rea e rezultatul unei deciziei de a urmări un scop folosind niște mijloace. Ca să luăm o decizie, trebuie să fim în situația de a o lua.

Cu privire la propria persoană, o ia fiecare. Cu privire la un grup, un neam sau o națiune, sunt niște roluri anume în care trebuie să se afle o persoană ca să poată lua o decizie. Sunt tot atâtea locuri în care se pot lua decizii morale câte persoane sunt, grupuri, neamuri și națiuni. Nimic din ceea ce face omul nu este fără implicații morale față de sine sau față de alții. Când nu mai înțelegem ce înseamnă verbul „trebuie” sau ni se pare inutil, când facem tot ce vrem, înseamnă că ne aflăm într-o societate dezumanizată.

Pentru ca decizia să fie morală, trebuie să avem informații cu privire la scopurile demne de a fi urmate și la mijloacele prin care să urmăm acele scopuri. Fapta care urmează deciziei poate fi rea, pentru că am ales deliberat să fie rea sau pentru că nu am avut destul cunoaștere despre scopuri și despre mijloace.

Gradul de claritate morală al unei fapte se poate evalua prin trei întrebări:

1. A luat decizia cine trebuie, s-a respectat libertatea dată de Creator?

2. Scopul este demn de urmat? Pe toate le putem face, dar nu toate sunt de folos.

3. Mijloacele de atingere a scopului sunt cele bune? Respectăm porunca dragostei de oameni atunci când le alegem și le folosim?

Claritatea morală a unei persoane, a unui neam sau a unei națiuni depinde de răspunsul la aceste întrebări. Claritatea morală e tot mai greu de atins, pe măsură ce trecem de la o persoană la un neam, la o națiune și, de aici, la omenirea ca întreg, pentru că e tot mai greu să avem informațiile necesare ca să înțelegem toate consecințele posibile ale faptelor noastre.

La nivel de persoană, o are cine e vas curat al Duhului Sfânt, cine e locuit de Hristos, cine s-a despărțit de omul vechi. Cum mulți sunt chemați și puțini cei aleși, neamurile și națiunile formate din oameni din multe neamuri o pot avea mult mai puțin ca unele persoane, acelea care sunt luminate, clare.

Pe lângă această limitare duhovnicească, avem și lipsa de cunoaștere lumească. Cine are toată cunoașterea și informațiile despre mersul lumii sau chiar al vieții unui singur om? Numai Dumnezeu.

Dar tot Dumnezeu ne-a lăsat mijloace de a nu face atât de mult rău pe cât am putea. Putem să ne respectăm libertatea unii altora, putem să nu ne vindem libertatea din proprie voință, putem să învățăm, să cunoaștem lumea, nu numai să o folosim. Putem să avem seriozitate morală când conducem grupuri și neamuri, să fim receptivi la sfaturile altora, celor sfințiți, și să ne informăm bine. Putem să avem deliberări publice atunci când reprezentăm națiuni, putem să împărțim puterea cu alți oameni din mai multe instituții când țara e mult prea complexă decât poate înțelege o singură minte de om, putem să avem modestie politică atunci când avem, ca persoane, claritatea mai mare decât a celor care conduc. Dar nu conducem noi și, atunci, ne lipsesc multe dintre informațiile pe care le au aceștia. 

Cât de mare e claritatea morală a unui neam depinde mai mult de oamenii care o conduc și mai puțin de instituții, reguli, proceduri, deliberări. Cea a unei națiuni cu multe neamuri depinde mai mult de instituții, reguli, proceduri și mai puțin de cine o conduce. În toate, sursa clarității e Lumina lumii. Felul cum lucrează în persoane e același, dar felul cum lucrează în societate e diferit. Ceea ce un om sfințit poate face într-un neam, prin sfaturi, nu mai poate face într-o națiune, lipsindu-i informațiile necesare.

Pentru a respecta libertatea supușilor și a conduce moral un neam, conducătorul trebuie să iubească, așa cum este într-o familie. Pentru a respecta libertatea cetățenilor într-o națiune și a conduce moral reprezentanții la putere, trebuie să respecte instituțiile statului și libertatea cetățenilor, iar cetățenii trebuie să se implice în procesele civice de deliberare asupra deciziilor și a consecințelor lor. Să conduci un neam ca pe o națiune este imoral, iar să conduci o națiune ca pe un neam este tot imoral.

Într-un neam, disputele despre claritatea morală sunt un semn de slăbiciune, o dezbinare din interior. Într-o națiune, sunt un semn de sănătate, cu condiția să se respecte regulile dezbaterilor publice și de bun simț.

Claritatea morală ține mai mult de „a fi” decât de „a avea”. Dorința de a o avea atunci când ești în umbră sau chiar în întuneric e un semn al dorului de Hristos. Disputele publice – că o ai tu și nu o are altcineva, care îți este adversar sau dușman – țin tot de dorul de Dumnezeu, urmat cu mijloace bune, dacă îl respecți pe cel care vede altfel, sau mai puțin bune, dacă vrei să-i impui ceea ce vezi tu. Toate acestea se liniștesc atunci când ești luminat cu adevărat înăuntru și aduci în jur pace.