Nu există reţetă! Dumnezeu ne iubeşte Cel dintâi (1 Ioan 4, 19). Nu depinde totul de noi. Viaţa este o sinergie, rugăciunea – un dialog, iubirea – un răspuns. Hristos, prin Duhul Sfânt, poate intra, „toate porţile fiind închise”. Ne-a arătat aceasta după Învierea Lui. Porţile inimii noastre pe care le ţinem închise, în mod conştient sau inconştient, pot fi străpunse de dumnezeiasca milostivire. Nimic nu-L condiţionează pe Dumnezeu. Cu toate acestea, El preferă ca noi să cooperăm cu voia Lui iubitoare.

Duhul sălăşluieşte în orice om şi, deplin, în cei botezaţi. Întrupat şi înălţat la dreapta Tatălui, Fiul lui Dumnezeu trimite neîntrerupt Duhul asupra celor care cred în El şi, prin ei, asupra întregii Creaţii. Este simultan prezent în trupul Bisericii Lui, ai căror mădulare suntem. Duhul omului dat în Rai încă de la creaţie (Facere 2,7) constituie în orice om o aspiraţie la Duhul Sfânt. Cincizecimea personală a avut loc, odată cu botezul, prin mirungere. Astfel, Duhul sălăşluieşte în noi dimpreună cu Hristos. Însă putem, în chip voit sau nu, să ne oprim la această prezenţă deja lăuntrică – ca la o pogorâre nouă şi exterioară a Duhului.

Să învăţăm să deschidem poarta. Dar cum? Mărturisind adevărata credinţă. Trăind în Biserică – chiar reţinut de boală sau de captivitate. Lucrând pentru pocăinţă, amintindu-ne de greşelile noastre până la semnul Duhului, care este ura păcatului. Și, pentru iertare, silindu-ne să facem voia Tatălui prin lucrarea poruncilor – iubirea vrăjmaşilor, criteriu al Sfântului Duh: Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, prin Duhul Tău dă-mi să împlinesc poruncile Tale de viaţă! Cu acestea să ne păzim gândurile, mai ales ideile false pe care ni le putem face despre Dumnezeu. Să practicăm nevoinţa prin metanii, prin post şi înfrânare, prin milostenia care deschide inima. Să tindem cu toată râvna spre rugăciunea fără împrăştiere. Împărăţia Cerurilor, intimitate cu Hristos prin Sfântul Duh, este cucerită de către cei ce se silesc pe ei. În sfârşit, o poartă de a ne deschide spre primirea Duhului este cea a rugăciunii de laudă: Slavă Ţie, Doamne Iisuse, Dumnezeul nostru, slavă Ţie! Slavă neţărmuritei Tale milostiviri, Doamne, slavă Ţie!

Cel ce-L slăveşte pe Tatăl sau pe Fiul sau pe Însuşi Duhul (Slavă Ţie, Preasfinte şi Preabunule Duh, Doamne, slavă Ţie!) nu o va face mult timp fără ca Duhul să-i vină în ajutor şi să-l ajute să guste dintr-o mare bucurie.