Vom discuta despre invidie, arătând cât de rea şi dăunătoare sufletului este această patimă. Împăratul Irod, bătrân neputincios în vârstă de şaptezeci de ani, auzind că s-a născut Hristos, noul împărat israelitean, s-a aprins de invidia care l-a orbit şi i-a împietrit inima într-o aşa măsură, încât a hotărât să ucidă în regiunea Betleem până la paisprezece mii de prunci, pentru ca împreună cu ei să-l omoare şi pe Hristos care S-a născut...

Însă invidiosul Irod nu l-a ucis pe Hristos, ci şi-a pierdut pentru totdeauna sufletul, iar pruncii ucişi de către el vor petrece fericiţi pentru veşnicie în cămările cereşti ale mucenicilor, în timp ce el are să se chinuie pentru veşnicie în gheenă.

Trebuie să ne străduim în tot chipul să ne împotrivim invidiei şi să distrugem această patimă încă de la începutul ei, pentru că cei copleşiţi de invidie procedează în acţiunile lor aproape asemănător lui Irod.

...Să ne silim să avem dragoste şi bunăvoinţă faţă de toţi, atât faţă de cei ce ne iubesc, cât şi faţă de cei care nu ne iubesc, faţă de cei binevoitori şi faţă de cei nebinevoitori. Nu în zadar spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu este dragoste, iar cel ce petrece în dragoste, în Dumnezeu petrece, şi Dumnezeu este în el”. Amin.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 133)