Giardia lamblia este unul dintre paraziţii cei mai frecvent implicaţi în infecţia parazitară a intestinului uman. Se consideră că aproximativ 25% din populaţia globului este infestată cu Giardia lamblia.

Studii epidemiologice au demonstrat receptivitatea crescută a copiilor mici pentru Giardia, dar şi agresivitatea crescută a parazitului la vârste mici.

Sursa de infecţie este numai omul bolnav sau purtătorul sănătos de paraziţi, care elimină prin materii fecale chişti de giardia.

Durerea abdominală este simptomul frecvent al giardiozei. Aceasta poate fi difuză sau localizată (periombilical, epigastric). Durerea este recurentă, continuă sau colicativă. Când durerea este colicativă copilul este palid, prezintă transpiraţii reci, putând simula o colică hepatică, o apendicită acută sau criza dureroasă din ulcerul epigastric.

De cele mai multe ori, între crizele dureroase bolnavul nu are alte acuze, rareori rămâne cu dureri difuze, iar intensitatea acestora este mică. Când durerea este localizată la nivelul regiunii epigastrice este de intensitate medie sau uşoară, fără legătură cu mesele, însoţindu-se de sensibilitatea zonei la palpare.

Un alt simptom important este diareea cronică, care, uneori, evoluează episodic şi îmbrăcând aspectul unei enterocolite acute în perioadele de exacerbare a sindromului diareic. Poate să apară şi constipaţia, dar mai rar, alternând cu diareea. Scaunele sunt de consistenţă moale, chiar până la aspect lichid, au miros urât, de culoare brun-gălbuie, verzuie sau albicioasă, pot conţine mucus, resturi alimentare şi chiar sânge. Numărul lor variază de la 1-2 la 10-12 pe zi.

Când leziunile intestinale sunt severe, poate să apară intoleranţa tranzitorie la gluten sau un deficit dizaharidozic, cu apariţia intoleranţei la dizaharide, care, în final, determină apariţia diareei cronice.

Nu sunt lipsite greţurile, vărsăturile, distensia abdominală, senzaţia de plenitudine postprandială, flatulenţa, anorexia, senzaţia de „amar în gură“, apare scăderea în greutate, întârzierea în dezvoltarea psihomotorie a copiilor.

Diagnosticul de giardioză trebuie confirmat prin examen parazitologic repetat la 7 zile. În cazul când acesta nu poate confirma diagnosticul, se va studia sucul gastric, duodenal şi bila.

Tratamentul girdiozei este actualmente amplu cercetat, atât pentru scăderea incidenţei bolii, cât şi pentru creşterea rezistenţei parazitului şi/sau fenomenelor secundare  apărute după utilizarea medicamentelor „antiparazitare“. De aceea, tratamentul este obligatoriu a fi recomandat de către medic, pentru a se evita apariţia de simptome cauzate de toxicitatea medicaţiei.

La tratamentul antiparazitar specific se asociază şi tratamentul dietetic, în scopul restabilirii stării de nutriţie a pacientului.