Un frate locuia în pustie și era muncit de dracul desfrânării. Și a venit la părintele Pahon, spunându-i lui războiul. Iar el, răspunzând i-a zis: "Nu te mira de lucrul acesta, că nu-l pătimește din lenevire. Că mărturisește ție și locul și lipsa celor pentru trebuința trupească, că nu sunt aici vorbe muierești. Ci, mai vârtos, din fapta bună ți se întâmplă ție vrăjmașia. Că din cauza ostenelii este războiul desfrânării. Că, uneori trupul nostru se sălbaticește din traiul cel bun, iar, alteori, patima năvălește asupra noastră prin gânduri, iar, alteori, însuși dracul, din zavistie, ne face războiul. Că eu, de multe ori, luând seama, m-am aflat în unele ca acestea. Că, iată, mă vezi pe mine om bătrân, având patruzeci de ani chilie și îngrijindu-mă de a mea mântuire, și atât de bătrân fiind, și până în ziua de astăzi îmi face mie război".

 

 

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunaveștire, pp. 82-83)