Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui;     Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri.

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. (Matei 1, 1-25)

În duminica dinaintea sărbătorii Nașterii Domnului Biserica face pomenirea Sfinților Părinți după trup ai Domnului. S-ar putea spune că este vorba despre o recapitulare a istoriei mântuirii și, cum sfinții și drepții din Vechiul Testament nu sunt sărbătoriți în mod festiv prin slujbe mari, cu excepția Sfântului Ilie, atunci această ultimă duminică dinainte de Crăciun este dedicată lor. Prin urmare, un motiv pentru a citi întregul capitol întâi din Evanghelia după Matei. Însă două treimi din acest capitol e o înșiruire de nume: genealogia Domnului. Încă dintru început Evanghelistul a ținut să menționeze că Iisus Hristos este fiul (nu direct, ci urmașul după sânge) al lui David, respectiv fiul (urmașul) lui Avraam. Aceste două nume vechitestamentare ne aduc aminte de două momente importante din istoria mântuirii: începuturile regalității israelite, respectiv începuturile poporului Israel, poporul ales al lui Dumnezeu.

După obiceiul iudaic, care ține cont foarte mult de înrudirea de sânge, genealogia menționează nașterea unui bărbat din alt bărbat, deși desigur nu e vorba de nașterea propriu-zisă ci de paternitate. Astfel, în loc de „Avraam a născut pe Isaac” am putea citi și „Avraam a fost tatăl lui Isaac” și așa mai departe, din tată în fiu, timp de paisprezece generații înmulțite cu trei. Primele paisprezece generații încep cu strămoșul Avraam, cel care a încheiat legământul credinței cu Dumnezeu, și se încheie cu regele David. Generațiile de mijloc încep cu David și merg cu urmașii săi, regii lui Iuda, până la cucerirea regatului și deportarea poporului în Babilon, încheindu-se cu regele detronat Iehonia. A treia serie începe cu Iehonia și fiul său, Salatiel, reîntoarcerea poporului din captivitatea babiloniană și se încheie cu Iacov, care este tatăl Dreptului Iosif, nimeni altul decât „tatăl” juridic al Domnului. Avem prin urmare o genealogie bărbătească însă, în câteva momente, înșiruirea de nume adaugă mici amănunte: Iuda a „născut” pe Fares și Zara din Tamar, nora sa cu care a păcătuit fără să știe; Salmon a „născut” pe Booz din Rahav, o desfrânată din orașul Ierihon care a fost cruțată în momentul cuceririi cetății de către israeliți, findcă ascunsese, mai devreme, niște iscoade israelite. Apoi Booz a „născut” pe Iobed din Rut, femeie moabiteancă (de alt neam decât cel israelit), David a „născut” pe Solomon din femeia soldatului heteu Urie, pe care regele preaslăvit l-a trimis la moarte sigură pe câmpul de luptă. Toate aceste informații în plus, pe lângă înșiruirea de nume, sunt semne care arată că Domnul Hristos a luat asupră-și, din „rădăcinile” neamului său, nu doar virtuțile lui Israel ci și marile păcate ale protopărinților. De asemenea, a primit în sângele său și sânge de alt neam decât israelit. S-ar trage concluzia că Domnul a venit nu numai pentru cei drepți, ci și pentru cei păcătoși, cum de altfel El însuși o spune (Marcu 2,17) și, totodată, nu numai pentru poporul israelit, ci pentru toți oamenii. Din a doua serie de paisprezece nume, regii din Iuda, lipsesc trei nume. Ar fi trebuit să fie șaptesprezece neamuri, fiindcă Ioram nu a „născut” pe Ozia cum notează evanghelistul, ci pe Ahazia, din regina Atalia, fiica regilor politeiști și făcători de rele Ahab și Izabela, în vremea profetului Ilie. Lipsesc din înșiruire Ioaș, respectiv Amasia, fiul său. Abia acesta din urmă s-a născut Ozia. Aceste patru generații sunt „șterse” din Cartea vieții, fiindcă potrivit Decalogului, Dumnezeu pedepsește până la al patrulea neam pe cei care încalcă porunca închinării la singurul Dumnezeu, pe care și Ioram o încălcase, pășind pe urma regilor idolatri ai lui Israel (4 Regi 8,18). Poate că această înșiruire și detaliere este obositoare și chiar de neînțeles. Dar prin ea Evanghelistul vrea să arate că în spatele unor simple nume sunt multe istorii zbuciumate, cu bunele și relele care se perindă și marchează viața oamenilor, însă pe toate le-a mântuit Hristos prin nașterea Sa.

Și cu toate acestea e de neînțeles cum genealogia se încheie cu Dreptul Iosif, care nici nu e tatăl după trup al Domnului, ci doar tată adoptiv. Cum a mântuit atunci Domnul Iisus un neam din care nu se trăgea? Ar fi fost mai nimerit ca genealogia să se încheie cu Fecioara Maria, însă cum legea iudaică nu lua atunci în calcul maternitatea în nașteri, ci paternitatea, lucrurile stau altfel. Al fel cum Avraam, cel cu care începe genealogia, este un fiu adoptiv al lui Dumnezeu, prin credință, tot așa se face că la rândul său, Iosif L-a adoptat pe Iisus prin credință, primind într-o vedenie vestea îngerească de a-L primi pe Domnul ca pe Cel întrupat de la Duhul Sfânt prin Fecioara Maria.

Partea finală a capitolului este mai ușor de citit și exprimă tocmai cele amintite aici: cum Iosif, fiind drept, a descoperit că Maica Domnului e însărcinată. El nu era soțul ei legitim, ci doar logodnic. Aceasta nu îi permitea, potrivit legii, să aibă relații cu logodnica sa. De aceea se afla într-un impas: dacă recunoștea copilul ca al său, ar fi admis că a păcătuit în afara căsătoriei, iar dacă spunea că viitorul copil aparține altui tată, eventual necunoscut, atunci potrivit legii, pentru păcatul desfrâului mama nelegiuită trebuia să fie omorâtă cu pietre. De aceea Iosif a găsit soluția salvatoare: să fugă de acasă, evitând dezonoarea Maicii Domnului și în același timp pe a sa. Dar Dumnezeu, Care are grijă de toate, a trimis un înger care să-l încredințeze de marea minune: Pruncul ce urmează să Se nască din Fecioara Maria nu e rezultatul unui păcat, ci e de la Duhul Sfânt. Îngerul îl sfătuiește și ce nume să poarte pruncul, anume Iisus, care se traduce din evreiește prin „Dumnezeu mântuiește”. Chiar i se vestește bătrânului că Domnul Iisus va mântui pe poporul Său de păcatele sale, lucru pe care l-am menționat la începutul acestui mic comentariu.

Evanghelistul care apelează adesea la profeții, arătându-le împlinirea în persoana Domnului, citează aici vestitul verset de la Isaia în care se vorbește despre nașterea din fecioară: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu“ (Is. 7,14). Despre Matei se crede că și-a scris Evanghelia în special pentru neamul evreiesc, dorind adesea să dovedească împlinirea așteptărilor de veacuri și a profețiilor despre Mesia în persoana Domnului Iisus. Iar temelia întrupării Fiului lui Dumnezeu este însăși zămislirea Sa neobișnuită, fără păcat și fără patimă.

Textul pericopei duminicale se încheie cu trezirea din somn a lui Iosif, care ascultă întru totul sfatul îngeresc și, în loc s-o repudieze pe Fecioara Maria, o ia la sine protejând-o și dându-i nu numai un adăpost material în care să nască pe Domnul Iisus, ci și un adăpost juridic, instituția familiei. Ceea ce se poate concluziona din acest întreg prin capitol de la Matei este că Mântuitorul Hristos Se naște într-o ordine stabilită, Se încadrează în legile și rânduielile timpului, după cum odinioară spunea Sfântul Apostol Pavel: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.” (Galateni 4,4-5), iar Sfântul Atanasie al Alexandriei adăuga că Dumnezeu S-a întrupat ca om tocmai ca să ia asupra Sa toate cele omenești, ca să le îndumnezeiască.