Despre mire și mireasă înainte de căsătorie

Cuvinte duhovnicești

Despre mire și mireasă înainte de căsătorie

Dacă fecioara îşi îngăduie dansuri şi are dorinţe provocatoare şi desfrânate, mirele va gândi că şi mireasa înconjurată de asemenea fecioare va fi la fel.

Dacă fecioara îşi îngăduie dansuri şi are dorinţe provocatoare şi desfrânate, mirele va gândi că şi mireasa înconjurată de asemenea fecioare va fi la fel. (La vechile nunţi româneşti cavalerii de onoare erau feciorelnici.)  Nu prin aceste acte vulgare şi pătimaşe poţi face pe altul cu adevărat să te dorească. Azi, pentru a ne aprinde unii de alţii, ne folosim de comportamentul sclavilor şi al oamenilor de condiţie joasă din antichitate. Ceea ce atunci era ruşine, acum e ridicat la rang de cultură şi standard de viaţă. Pentru a fi dorit, omul cu suflet nobil trebuie să se folosească de alte mijloace. Cel trupesc atrage prin trup, cel sufletesc, prin cele sufleteşti, cel duhovnicesc, prin cele duhovniceşti. Fiecare după starea lui îşi „afişează” calităţile şi dexterităţile, pentru a intra în legătură cu alţii. Şi fiecare, tot după starea lui, va fi atras de calităţile similare ale altora.

(notă la Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări despre viața de familie, Editura Învierea, Timișoara, 2005, p. 8)

Citește despre: