Mistica nu e vreo știință sau teorie academică, ci viețuirea împreună cu alte persoane pe care le recunoști ca ceea ce sunt, persoane cu miezul lor de ființă tainică. O privire asupra unei flori sau asupra cerului îți spune ceva și despre Creatorul lor, deslușirea unui profil uman mergând pe un drum, departe, îți spune ceva despre prezența unui seamăn. Chiar și când nu ești credincios, ai un moment de privire deschisă care lasă loc altcuiva, până când revii în tine.

Mistica ține de viața de zi cu zi firească, neinvadată de rețete de înțelegere prin gândirea filosofică și științifică. Acesta e miezul însuși al ființei lumii omenești. Când în jur vedem numai obiecte mecanice, biologice, chimice, sociale, fenomene psihologice… ne-am îndepărtat de viață și ne desprindem de mistică. Ceea ce este marginal și numai un mijloc pentru a rezolva unele probleme în viață îl punem central. Suntem atunci ca zidarul care nu mai lasă mistria din mână nici când doarme, nici la masa din familie. Omul nu e făcut să fie ca uneltele, la îndemână toată ziua. A avea o zi pentru Dumnezeu și semeni nu înseamnă decât a avea o zi de trăit firesc. Mistic.

Mistica nu e un antropocentrism, în ea omul nu se așază în mijlocul lumii, ci este împreună cu toate, creaturi și creator.

Mistica odihnește, pentru că ea este în însăși odihna, liniștea, pacea, raiul pierdut parțial, nu complet. E amintirea către a cărei realitate ne îndreptăm prin viață.

Misticismul nu e decât să crezi că poți fi în rai fiind în lume, e o lene de a-ți face munca vieții căzute din lume, care e o și muncă a gândirii, științei, tehnologiei, ca să te întreții și să rezolvi ce e de rezolvat în lumea vremurilor tale. Inventezi tot felul de scurtături superstițioase, ca să nu te pui pe treabă. Ispita misticismului e de la diavol, e una a neasumării responsabilității ce-ți vine de a lucra la mântuirea ta și a semenilor, nu de a fenta acest lucru prin metode „spirituale” vrăjitorești.

Când respingem gândirea rațională modernă în lucrul practic, ne ducem în misticism. E rău. Când o respingem în timpul nostru de odihnă. ne ducem în mistică. E bine.

Pentru sfinți și pentru cei îmbunătățiți, munca e și odihnire, devine rucodelie, iar rucodelia științei, ingineriei, agriculturii pot merge împreună cu mistica, bucuria de a fi în legătură permanentă cu creația și cu persoanele de aici și din veșnicie. Orice om poate măcar încerca să pornească pe acest drum și acesta e darul poate cel mai mare al Ortodoxiei. Nu e nevoie să fii monah și monahie pentru asta.

Avantajul Ortodoxiei față de alte confesiuni creștine e, în primul rând, prezentul, nu trecutul. Praznicul și postul ca și permanente, în ritmul vieții și respirării, cu praznicul bucuriei recunoașterii prietenului mereu înainte de postul căinței depărtării de El. Cine vrea să înțeleagă trecutul și viitorul, trebuie să pornească de la prezent. Peste acestea vin ritmurile sociale și bisericești ale posturilor și praznicelor rânduite. E ca relația dintre rugăciunea personală și cea comunitară, se completează.

Mistic înseamnă realist pe deplin. Însă realitatea e în dezvăluire permanentă, pe măsura urcușului duhovnicesc. Sunt și experiențe mai rare, la care ajung puțini, pe care îi numim sfinți, care văd mai de sus, ca din satelitul rugăciunii ce se întâmplă și ne spun despre aceste fenomene ce au înțeles. Putem avea și o disciplină teologică academică despre mistică, o sistematizare a toate acestea, pentru a separa realitatea de posibila înșelare, mai ales în cele înalte. Dar în a-ți privi prietenul în ochi zâmbind ce înșelare poate fi dacă te ții de ce e da, da și ce e nu, nu?

Mistica nu e un concurs de trăiri, o competiție pentru performanță duhovnicească, iar marii mistici trăiesc firesc ceea ce trăim și noi firesc, dar altceva, pe măsura darului primit de ei. Mistica este însăși viețuirea accesibilă tuturor, în care fiecare, fiind unic, diversitatea felurilor de a fi mistic e mai degrabă nesfârșită, cât neamul omenesc. Mereu va fi ceva nou de adăugat la mistica academică, la tratate, din care putem citi ca dintr-o carte de istorie – fără a putea prezice viitorul omenirii și către al câtelea cer se va putea înălța cineva vreodată.

Mistica e accesibilă tuturor confesiunilor creștine, poate și altora, de fapt oricărei persoane umane care privește lumea. Unii putem crește mai mult, alții mai puțin. Alții putem să vrem ne-o refuzăm cu totul, dar aceasta e cu neputință. Numai o mașină lucrează în permanență. Omul se și odihnește.

De aceea puteam avea și sfinți în închisori: ceea ce pentru unii e numai închisoare și chin, pentru alții poate fi și odihnire prin ele. E ca și cum ai aștepta în pace eliberarea din lume.