Poligania iudaică nu era generalizată, ci doar permisă din raţiuni de păstrare a nemului nealterat de păgâni. Exclusivitatea căsătoriilor iudaice era aşadar mijloc de prezervare a neamului. Legea mozaică, deşi este dată de Dumnezeu lui Moise, este doar o treaptă către Legea iubirii desăvârşite date de Însuşi Fiul lui Dumnezeu întrupat, prin Sângele Său. Poligamia este o practică în care demnitatea umană este ştirbită, mai ales pentru femei şi nu numai, şi este măsura imperfecţiunii acelor vremi, când naşterea de prunci era prioritară pentru păstrarea neamului. De asemenea, poligamia era şi este o iubire imperfectă şi împărţită pe criterii economice, în care bărbatul era centrul societăţii. Căsătoria creştină monogamă oglindeşte iubirea lui Dumnezeu, valorizează demnitatea unică a persoanei umane şi pecetluieşte vocaţia de iubire exclusivă, unică şi roditoarea a umanităţii personale. Hristos vine să împlinească imperfecţiunile culturale şi sociale ale lumii, insaurând domnia iubirii jertfelnice, prin Cruce şi prin Înviere, dăruind viaţa veşnică. Da, legea mozaică impunea căsătoria cu fratele soţului mort. Pr. Ioan Istrati