În vremea aceea, ieșind de la Cină, Iisus S-a dus după obicei în Muntele Măslinilor, şi ucenicii l-au urmat.Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită. Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră, şi îngenunchind, Se ruga zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.(...) Şi, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi i-a aflat adormiţi de întristare. Şi le-a zis: De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită. Şi vorbind El, iată o mulţime şi cel ce se numea Iuda, unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Şi s-a apropiat de Iisus, ca să-L sărute. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului? Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis: Doamne, dacă vom lovi cu sabia? Şi unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici. Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat. Şi către arhiereii, către căpeteniile templului şi către bătrânii care veniseră asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege. În toate zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra Mea. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului. Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au băgat în casa arhiereului. Iar Petru Îl urma de departe. Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând împreună, a şezut şi Petru în mijlocul lor. Şi o slujnică, văzându-l şezând la foc, şiuitându-se bine la el, a zis: Şi acesta era cu El. Iar el s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc. Şi după puţin timp, văzându-l un altul, i-a zis: Şi tu eşti dintre ei. Petru însă a zis: Omule, nu sunt. Iar când a trecut ca un ceas, un altul susţinea zicând: Cu adevărat şi acesta era cu El, căci este galileian. Şi Petru a zis: Omule, nu ştiu ce spui. Şi îndată, încă vorbind el, a cântat cocoşul. Şi întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; şi Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese că, mai înainte de a cânta cocoşul astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.                 Iar bărbaţii care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau, bătându-L. Şi acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: Prooroceşte cine este cel ce Te-a lovit? Şi hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui. Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul lor. Zicând: Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El le-a zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede; iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu. Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi El a zis către ei: Voi ziceţi că Eu sunt. Şi ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi înşine am auzit din gura Lui? Şi sculându-se toată mulțimea acestora, L-au dus înaintea lui Pilat. (Luca 22, 39-42, 45-71; 23,1) (Marți în săptămâna a 36-a după Rusalii)

Ca și în ziua precedentă, Evanghelia zilei cuprinde mai multe fragmente din descrierea lucană a evenimentelor petrecute la Ierusalim, anume prinderea și trimiterea la judecată a Domnului Iisus. Evanghelistul relatează că Mântuitorul avea obiceiul de a Se duce pe un munte, ori să Se însingureze, la lăsatul serii. Îi plăcea să Se roage seara în liniște. Dar rugăciunea pomenită aici, cea de pe Muntele Măslinilor, nu mai seamănă cu cele pașnice, din Galileea. Aflat în grădina din preajma Cetății Sfinte, după ce îi îndeamnă pe ucenici ca și ei să se roage ca să nu cadă în ispită, se întoarce apoi pentru a-L ruga mai cu ardoare pe Dumnezeu-Tatăl ca să treacă paharul pătimirii. E poate surprinzător să aflăm că Însuși Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Se roagă astfel. Nu știa oare că nu există altă cale în afara Pătimirilor? S-ar pune și întrebarea, de ce Îi era teamă de chinurile judecății, torturii și răstignirii, fiind Dumnezeu. Nimeni dintre oameni nu poate să rămână cu totul calm, neatins de vestea necazurilor, dacă ar ști că le va avea. Domnul nu a făcut altfel, arătând că este și om cu adevărat, cuprins și frământat ca noi toți. Iar faptul că cere Tatălui să fie îndepărtat paharul amar al pătimirii nu e din cauză că ar fi existat o alternativă, ci tocmai ca să arate omenirii că venirea dureroaselor și nedreptelor pătimiri a fost cu voia lui Dumnezeu. Dar nu cu dorința sângeroasă, iubitoare de chinuri, cum și-ar putea imagina cineva, ci cu dorința divină de a ne însoți pe fiecare dintre noi până în cele mai negre momente ale vieții noastre. Astfel ni se descoperă că Dumnezeu ne e alături chiar și când ne pierdem nădejdea și credem că ne-a părăsit.

Revenind la povestirea biblică, Sfântul Luca relatează cum Domnul S-a reîntors la ucenicii pe care i-a găsit dormind, apoi a venit și Iuda însoțit de un grup de ostași din slujba templului. Ucenicul apostat L-a sărutat pe Iisus ca semn pentru însoțitori, iar aceștia au tăbărât pe El. E oarecum de mirare cum Domnul i-a întâmpinat pașnic și a interzis ucenicilor a riposta prin sabie, iar celui căruia Petru i-a tăiat urechea, Iisus i-a răspuns vindecându-l. Mila dumnezeiască față de neputința omului, față de răutatea gratuită, față de orice formă de violență, este remarcabilă. Nu Dumnezeu provoacă răul. El e Cel care suferă alături de cel rănit, abuzat, torturat, chinuit pe nedrept. Dumnezeu nu Se află niciodată în sabia celui venit cu pedeapsa, ci stă în tăcere lângă cel ce suferă. E remarcabil și că Hristos le spune căpeteniilor că au ieșit la El ca la un tâlhar, deși Îl puteau prinde în public, ziua. Dar noaptea e ceasul celor ce lucrează nedreptatea, ceasul întunericului nu atât fizic, cât duhovnicesc. La adăpostul nevederii, al întunericului, se petrec lucrurile rele, de care îți e rușine ziua.

Drama Pătimirilor Domnului continuă cu trădarea lui Petru, care s-a lepădat de El din frică, din lașitate, din sperietură sau din motive iraționale, care nici nu mai trebuie analizate. Petru nu s-a temut să taie urechea soldatului ce-L aresta pe Domnul, dar la scurtă vreme s-a temut de o slujnică din curtea templului. Paradoxul acestei temeri evidențiază și mai mult tensiunea momentului, precum și slăbiciunea firii omenești, care în câteva momente poate trece de la eroism la lașitate, de la fapte admirabile la fapte abominabile. Nici răspunsul violent însă, nici sustragerea de la vină nu sunt bineplăcute de Dumnezeu, așa cum reiese din narațiune.

Judecata Domnului în fața sinedriului are loc dimineața, după cum relatează Luca și Marcu. Potrivit lui Matei și lui Ioan, ea ar fi avut loc noaptea, imediat după prindere. Dar și ziua cei adunați se dovedesc la fel de înverșunați, ispitindu-L dacă e Hristosul. Dacă ar fi răspuns că da, ei L-ar fi acuzat de blasfemie, că Se face pe sine Fiul lui Dumnezeu. În schimb, dacă Domnul ar fi întrebat, la rândul Său, „cine credeți voi că sunt?”, aceștia nu ar fi știut ce să răspundă. Oricum ar fi fost lucrurile, acuzatorii tot L-ar fi condamnat pentru că verdictul era hotărât dinainte. Nu dreptatea, nici respectarea sau nerespectarea Legii mozaice i-au adus Domnului condamnarea, ci furia celor prezenți și dorința lor de ucidere, care a fost pusă în aplicare cu ajutorul conducerii romane.

Capitolele evanghelice care povestesc Pătimirile Domnului adună evenimente care se petrec rapid, care aduc la suprafață cele mai adânci stări de spirit omenești, de la extrema păcii Domnului și primirea tuturor nedreptăților, până la frică, furie, ripostă, ură, acuză, bătaie, transferul vinei și al responsabilității de la unul la altul, sete de sânge. De toate acestea este capabil omul, adică fiecare dintre noi. Scriptura ne oferă îndeajuns de multe exemple de urmat și contraexemple de care să ne ferim. Nu e de mirare că paginile acestei cărți sfinte au marcat omenirea ca nicio altă scriere și, la fiecare nouă lectură, trezește în cititorul pios înțelegeri noi ale chemării pe care Dumnezeu i-o face.