Despre privegherea trupească și cum trebuie făcută aceasta
Privegherea e potolirea aprinderii (trupești), izbăvire de visuri (întinate), ochi umezit, inimă înmuiată, strajă în fața gândurilor, cuptor de mistuire a mâncărurilor, îmblânzirea patimilor, pedepsirea limbii, alungarea nălucirilor.
1) Unii din cei ce stau în fața împăraților de pe pământ sunt neînarmați și fără nimic; alții au bastoane; alții, paveze, iar alții, săbii. Mare și neasemănată este deosebirea celor dintâi față de cei din urmă. Aceștia obișnuiesc să fie și rudenii și casnici ai împăratului. Așa e în acestea. Dar să vedem cum stăm noi înaintea lui Dumnezeu și împăratului la slujbele și rugăciunile de seară, de noapte și de zi. Unii rămân, începând de la slujba de seară, toată noaptea dezbrăcați de cele materiale și cu mâinile întinse la rugăciune, goi de toată grija. Alții, după cântările de psalmi, rămân în aceasta (în rugăciune). Alții stăruie mai mult în citiri. Unii se luptă, din neputință, bărbătește, cu somnul, prin lucrul mîinilor.
Dintre aceștia toți, cei dintâi și cei din urmă stăruie în petrecerea de toată noaptea, plăcută lui Dumnezeu. Cei de al doilea își fac privegherea după pravila călugărească, iar cei de al treilea călătoresc pe calea cea mai din urmă. Dar Dumnezeu primește și prețuiește darurile aduse de fiecare după gândul și puterea lui.
2) Ochiul veghetor curăță mintea, iar somnul mult împietrește sufletul. Monahul care priveghează e dușmanul curviei, iar somnorosul e soțul acesteia.
3) Privegherea e potolirea aprinderii (trupești), izbăvire de visuri (întinate), ochi umezit, inimă înmuiată, strajă în fața gândurilor, cuptor de mistuire a mâncărurilor, îmblânzirea patimilor, pedepsirea limbii, alungarea nălucirilor.
4) Monahul priveghetor e pescar de gânduri, putându-le descoperi și pescui pe acestea cu ușurință în liniștea nopții. Monahul iubitor de Dumnezeu, când sună clopotul de rugăciune, zice: «Bine»; leneșul zice: «Vai, vai!».
5) Pregătirea mesei dă pe față pe cel lacom de mâncare și lucrarea rugăciunii dă pe față pe cel iubitor de Dumnezeu. Cel dintâi văzând masa zburdă, cel de al doilea se întristează.
6) Somnul mult e pricinuitorul uitării; iar privegherea curățește amintirea.
7) Plugarii își adună bogăția în hambare și în cramă, călugării își adună bogăția în stările la rugăciunea de seară și de noapte și în lucrările minții.
8) Somnul mult e un soț nedrept. El răpește jumătate din viața celui leneș, dacă nu și mai mult.
9) Călugărul necercat (fără experiență) priveghează în convorbiri, iar venind ceasul rugăciunii i se îngreuiază ochii. Călugărul moleșit e destoinic în vorbărie, dar când vine vremea citirii, nu mai poate vedea de somn. Când trâmbița din urmă va suna, morții vor învia și când începe vorbăria se trezesc cei adormiți. Somnul e un prieten viclean; după ce ne-am săturat, de multe ori pleacă, dar când ne e foame și sete, ne războiește cu tărie. Ne sfătuiește să ne apucăm cu mâinele de vreun lucru în timpul rugăciunilor. Căci altfel nu poate alunga rugăciunea celor ce veghează. El e cel dintâi care se furișează în cei începători, ca să-i războiască. Aceasta, pentru ca să-i facă de la început trândavi, sau să-i facă să se apropie de dracul curviei. Să nu încetăm să cântăm cu obștea, până ce nu ne-am eliberat de el. Căci rușinându-ne de obște, nu vom ațipi.
10) Câinele e dușmanul iepurilor și dracul slavei deșarte, al somnului.
11) După trecerea zilei negustorul, iar după cântare lucrătorul, șezând își socotește câștigul.
12) Așteaptă după rugăciune în stare de veghe. Și atunci vei vedea cârduri de draci. Fiindcă au fost războiți de noi, după rugăciune încearcă să ne supere cu năluciri necuvenite. Șezând, ia seama, și vei vedea pe cei obișnuiți să prade pârga sufletului.
13) E cu putință să se cugete în somn în continuare cuvintele psalmilor, dar e cu putință să ni le pună pe acestea în minte și dracii ca să ne înalțe la mândrie. Iar al treilea lucru n-aș fi voit să-l spun. Dar cineva m-a silit. Sufletul care cugetă neîncetat la cuvintele Domnului, obișnuiește să se miște în ele și în somn. Căci lucrul al doilea e o răsplată a celui dintâi, spre izgonirea duhurilor și a nălucirilor.
(Filocalia IX, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă română, București, 1980, p. 249)
„Omul se teme de multa lumină, de deschiderea Cerurilor, de veșnicie”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro