Oreionul este o boală infecţioasă acută şi transimisibilă, determinată de virusul urlian. Poarta de intrare este mucoasa faringiană şi respiratorie, de unde trece în sânge. Urmează localizarea lui, preferenţial, la nivelul glandelor salivare, pancreas, ţesut nervos.

Anticorpii faţă de virusul urlian încep să apară după a 10-a zi de boală. Imunitatea durează toată viaţa, reîmbolnăvirile fiind excepţionale.

Boala debutează cu febră, cefalee, senzaţie de tensiune dureroasă a lojii parotidiene, de obicei bilateral, determinând o deformaţie caracteristică a feţei. Tumefacţia parotidei provoacă dureri de masticaţie, secreţia salivară parotidiană este redusă, iar mucoasa din interiorul gurii este uscată. Cel mai frecvent este afectată o glandă parotidă, iar după 2-4 zile este infectată şi cealaltă. Tumefacţia cedează după 7-10 zile, fără să supureze. Adesea, concomitent sau succesiv, sunt afectate şi celelalte glande, când febra poate creşte până la 39 de grade la fiecare nouă localizare glandulară.

După 5-12 zile de la afectarea glandelor parotide, infecţia urliană poate determina aşa-zisele „complicaţii“ ale infecţiei urliene.

Astfel, virusul poate fi localizat la nivelul sânului, de regulă la femei, determinând mastita, la nivelul glandei lacrimale dacrioadenita şi, la nivelul pancreasului, pancreatita, care este o localizare gravă a infecţiei urliene, manifestându-se cu vărsături, dureri abdominale. Pancreasul poate fi afectat, apărând o toleranţă scăzută la glucide, dar care este trecătoare. Virusul urlian se poate localiza şi la nivelul miocardului, determinând miocardita urliană, la nivelul articulaţiilor, când se instalează artrita urliană, şi, foarte rar, la nivelul glandei tiroide, determinând tiroidita urliană.

După unele observaţii, apariţia oreionului în primele trei luni de sarcină prezintă un risc de 21% de a determina malformaţii congenitale sau moarte fetală. De aceea, se recomandă evitarea contactului gravidelor cu persoanele diagnosticate cu oreion şi administrarea vaccinului urlian.

Regimul alimentar nu va prezenta restricţii deosebite. În faza iniţială de tumefacţie intensă a parotidelor se recomandă dietă lichidă şi semisolidă. În caz de pancreatită se recomandă regim de menajare a pancreasului, deci sunt excluse din alimentaţie dulciurile, făinoasele şi grăsimile. Cavităţii bucale i se va face o igienă riguroasă, prin toaletarea repetată a gurii cu apă de gură şi gargară cu ceai de muşeţel. Pe regiunea parotidiană afectată se aplică comprese reci, cu rol sedativ.

În rest, pentru simptomatologia ce însoţeşte oreionul sau pentru complicaţii se va respecta sfatul medicului.