O, tu pierzătorul cel mai rău şi duşmanul sufletelor omeneşti care născoceşti orice fărădelege, degeaba mă tulburi neîncetat cu visele din timpul nopţii: ba cu cele pline de tristeţe, ba cu cele pline de bucurie! Sau crezi că prin ele ademeneşti sufletul meu şi îl determini să fie atent la ele, de parcă ar fi drepte? Piei, ticălosule, piei de la mine împreună cu vicleşugurile tale! Hristos este Mântuitorul meu. El este pentru mine lumina şi veselia, lauda şi slava şi ajutorul nebiruit şi zidul cel mai tare împotriva ta. Niciodată nu mă vei face - şi spun aceasta nădăjduind în Hristos! - să iau în seamă fandoselile tale de parcă ar fi adevărate.

Chiar de la început te-am aflat că tu eşti zavistnicul vieţii mele, povăţuitorul pocit şi şarpele urzitor de rele şi tot ceea ce e al tău nu e nimic altceva decât o înşelăciune care îndepărtează de Dumnezeu şi conduce în iad chiar dacă uneori tu ai arăta ceva drept. Căci doar nu pentru folosul sufletului apari tu şi uneori arăţi în vis ceva drept. Aşa cum pescarul aruncă undiţa nu fără gânduri ascunse, cu momeală, aşa şi tu te străduieşti prin acestea să atragi sufletul către marea vrajă şi să-l supui cârmuirii tale celei distrugătoare ca astfel să-l înalţi în mândrie şi să-l bagi cu forţa în prăpastia trufiei cea iubită de tine. Sau, arătându-i pe ucigătorii de Hristos că se află în lumină împreună cu Moise iar pe Hristos împreună cu ucenicii Lui în întunericul adânc, vrei să îl convingi să se unească cu ucigătorii lui Hristos aşa cum ai convins printr-o astfel de vedenie un oarecare călugăr să renunţe la dreapta credinţă şi să primească necredinţa jidovească cea urâtă de Dumnezeu. De aceea, fericit este acela care a urât toate intenţiile tale - nu numai pe cele care erau în mod evident rele ci şi pe cele care păreau bune. Căci în tine, ticălosule, se află sămânţa oricărei fărădelegi care, fiind rodită de tine, păstrează întotdeauna însuşirea ta.

Toată grija ta şi cea mai bună lucrare a ta constă în faptul de a înşela prin orice mijloc sufletele omeneşti: ba prin intermediul stelelor, ba prin diferitele vrăji, prin zborul păsărilor, observarea norilor, vrăjitoria cu orz, faină, boabe, mişcarea ochilor sau ghicitul în palmă. Prin toate acestea, ticălosule, tu linguşeşti cu intenţie rea şi îi închizi pe cei nebuni în flăcările chinurilor celor de sub pământ. Însă nu poţi deloc să întinezi gândurile acelora care slujesc cu credinţă tare şi neîntinată lui Hristos, Împăratului tuturor şi Dumnezeu. Căci ei stau cu putere pe piatra tare a sfintelor Lui porunci şi a iubirii Lui dumnezeieşti prin care se nimicesc toate ademenirile tale. Piei împreună cu toate înşelăciunile tale diavoleşti şi distrugătoare de suflet! Prin aceste ademeniri ale tale îi pângăreşti pe ceilalţi cei care nu ştiu şi nu sunt încredinţaţi de răutatea ta: pe ateii caldei, pe semeţii italieni şi nemţi care se supun în toate plăsmuirilor tale. Nu mă amăgi cu referirea la Daniil şi Iosif care, datorită virtuţii lor desăvârşite, au primit de sus înţelepciunea pentru tâlcuirea viselor, avute de stăpânitori, după voia cea dumnezeiască. Eu nu sunt vrednic nici de umbra acestor bărbaţi sfinţi din cauza păcatelor mele nenumărate şi grele. Ei au fost asemenea îngerilor fără de trup. Eu însă, numai prin înfăţişarea mea exterioară şi gândire mă deosebesc de vitele cele necuvântătoare dar mă asemăn în toate celelalte cu ele prin patimile pe care le am.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, pp. 74-75)