Bunul Dumnezeu pe toate le va iconomisi în mo­dul cel mai bun, dar este trebuinţă de multă răbdare şi atenţie, pentru că de multe ori oamenii, grăbindu-se să descâlcească iţele, mai mult le încâlcesc. Dumnezeu le descâlceşte cu răbdare. Această situaţie nu va dura mult, Dumnezeu va lua mătura. Pe la anii 1860, fiind­că în Sfântul Munte exista multă armată turcească, în Mănăstirea Iviron nu rămăsese nici un monah pentru o perioadă de timp. Părinţii plecaseră, unii cu Sfinte­le Moaşte, altii ca să ajute în Revoluţie. În Mănăstire venea numai un monah de departe care mătura şi aprindea candelele. Înlăuntrul şi în afara mănăstirii era armată turcească, iar acel sărman călugăr mătura şi spunea: „Maica Domnului, oare cât va mai dura situ­aţia aceasta?". Odată, pe când se ruga cu durere Maicii Domnului, vede că se apropie de el o femeie - era Mai­ca Domnului - care strălucea şi din chipul ei ieşeau raze de lumină. Ea îi luă mătura din mână şi îi spuse: „Tu nu ştii să mături bine. Voi mătura eu". Şi a început să măture. Apoi a dispărut în Altar. În trei zile au ple­cat toţi turcii. I-a alungat Maica Domnului.

Dumnezeu va arunca departe tot ceea ce nu este corect, precum ochiul aruncă orice gunoaie din el. Dia­volul lucrează, dar lucrează şi Dumnezeu şi valorifică răul, transformându-l în bine. De pildă, unii oameni sparg plăcile, dar Dumnezeu le ia şi face din ele un mo­zaic frumos. De aceea nu vă necăjiţi nicidecum, deoa­rece deasupra a toate şi a tuturor este Dumnezeu, Care stăpâneşte peste toate şi va aşeza pe fiecare pe scăune­lul său ca să dea răspuns de ceea ce a făcut, când îl va şi răsplăti potrivit cu cele făcute. Vor fi răsplătiţi cei ce au ajutat o situaţie şi va fi pedepsit cel ce face răul în cele din urmă, Dumnezeu va pune lucrurile la locul lor, dar fiecare dintre noi va da socoteală pentru ceea ce a făcut în aceşti ani grei, prin rugăciune, prin bunătate.

Astăzi unii încearcă să dărâme credinţa, de aceea iau încet-încet câte o piatră, ca să prăbuşească clădirea credinţei. Însă cu toţii suntem responsabili pentru prăbuşirea aceasta. Nu numai aceia care iau pie­trele, ci şi cei care vedem că se dărâmă şi nu încercăm să o sprijinim. Cel care împinge la rău pe altul, va da şi el socoteală lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar şi cel de alături va da socoteală, pentru că a văzut pe acela că face rău aproapelui său şi nu a reacţionat.

Lumea crede uşor un om care are darul de a convinge.

- Părinte, poporul este ca o fiară.

- Eu nu mă plâng de fiare. Vezi, animalele nu pot face mare rău, deoarece nu au minte, în timp ce omul care se îndepărtează de Dumnezeu se face mai rău decât cea mai mare fiară. Face mult rău. Oţetul cel mai tare se face din vinul stricat. Celelalte oteturi artificiale nu sunt aşa de tari... Lucrul cel mai înfricoşător este atunci când diavolul luptă împreună cu un om pervers. Atunci face un rău îndoit celorlalţi, ca şi gândul tru­pesc atunci când va lupta împreună cu trupul. Atunci va face mai mare rău în trup. Ca diavolul să lucreze îm­preună cu un astfel de om, trebuie ca acesta să fie abil să aibă intenţie rea, răutate.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 19-21)