Diabetul zaharat, temă principală a Zilei Mondiale a Sănătăţii din acest an

Stil de viaţă

Diabetul zaharat, temă principală a Zilei Mondiale a Sănătăţii din acest an

Ziua Mondială a Sănătăţii este marcată, în fiecare an, pe 7 aprilie, iar anul acesta are ca temă principală Diabetul zaharat, boală care ar trebui să îngrijoreze în aceeaşi măsură medicii şi pacienţii.

Diabetul zaharat a luat amploare în ultimii ani, ne arată datele relevate de către Federaţia Internaţională de Diabet din care reiese că aproximativ 418 milioane de oameni din întreaga lume au diabet, iar alte 318 milioane au scăderea toleranţei la glucoză având astfel un risc crescut de a dezvolta această afecţiune cronică. Previziunile nu sunt nici ele optimiste, în următorii 25 de ani aşteptându-se o creştere cu circa 50% a cazurilor cu diabet la nivel global.

Astfel, Organizaţia Mondială a Sănătăţii dedică ediţia Zilei Mondiale a Sănătăţii din 2016 luptei contra diabetului, urmărind să crească gradul de conştientizare şi informare al populaţiei despre diabet şi a consecinţelor pe care le implică. În acelaşi timp, demersul vizează şi stabilirea de acţiuni eficiente în ceea ce priveşte prevenţia, diagnosticul şi îngrijirea persoanelor cu diabet.

Tot cu acest prilej, Organizaţia Mondială a Sănătăţii doreşte lansarea primului raport global cu privire la diabet, pentru a oferi o situaţie clară a problematicii diabetului şi care să susţină nevoia de sisteme de sănătate mai puternice, care să asigure o prevenţie şi un control îmbunătăţite, pentru un management eficient al diabetului zaharat. 

„O problemă îngrijorătoare o reprezintă numărul mare al persoanelor nediagnosticate – IDF estimează că în lume, aproape jumătate dintre persoanele cu diabet – 46,5% (193 milioane) nu ştiu că au această boală, majoritatea lor fiind cu diabet tip 2. Cu cât mai mult timp se întârzie diagnosticul şi iniţierea terapiei, cu atât creşte riscul apariţiei complicaţiilor şi devine mai costisitoare îngrijirea lor ulterioară. Majoritatea cazurilor nediagnosticate (81,1%) trăiesc în ţările cu nivel socio-economic scăzut şi mediu, dar chiar în ţările dezvoltate în jur de 35,8% dintre persoanele cu diabet nu sunt diagnosticate. De aceea este vitală educaţia pentru sănătate – populaţia trebuie informată că un individ cu diabet tip 2 poate trăi mulţi ani fără a prezenta nici un semn sau simptom, timp în care glicemia crescută produce silenţios complicaţii”, a adăugat dr. Ştefan Roxana, medic primar diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice la Policlinica "Providenţa".

La Policlinica Providenţa această zi a fost marcată prin testarea gratuită a glicemiei din sânge capilar pentru orice pacient care a solicitat acest lucru în Triajul Policlinicii şi prin distribuirea unor informaţii utile pentru un stil de viaţă sănătos.

Citește despre: