Sfântul Ioan Scărarul vorbeşte astfel: „În toate lucrările prin care ne străduim să placem lui Dumnezeu, diavolii sapă trei gropi. Întâi se luptă să împiedice fapta noastră bună. Al doilea, când sunt biruiţi în această primă încercare, se străduiesc ca ceea ce facem să nu fie după voia lui Dumnezeu. Iar dacă nu izbândesc nici cu acest plan, atunci, apropiindu-se în chip liniştit de sufletul nostru, ne fericesc ca pe unii care vieţuim bineplăcând lui Dumnezeu întru toate. Primei ispite i se opune râvna arzătoare şi pomenirea morţii; celei de-a doua – ascultarea şi umilinţa; iar celei de-a treia – permanenta defăimare de sine. Această osteneală este înaintea noastră până ce va intra în locaşul cel sfânt al nostru focul lui Dumnezeu (Psalmul 72, 16). Atunci nu vor mai fi în noi atacuri ale obiceiurilor rele, căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor (Evrei 12, 29), care mistuie orice ridicare şi mişcare a poftei, orice obicei rău, orice împietrire şi întunecare dinăuntru şi dinafară, văzută şi gândită”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2013, pp. 139-140)