Cumpenele sunt greutăţi, nevoi, suferinţe, boli sau nereuşite în viaţa noatră. Ele nu sunt trimise de Dumnezeu, Cel ce doreşte binele, sănătatea şi viaţa întregului neam omenesc, ci îngăduite de El, pentru că noi, ca fiinţe libere, alegem înstrăinarea de Dumnezeu. Ele sunt de obicei urmări ale păcatelor noastre sau ale păcatelor părinţilor până la al patrulea neam. Există însă cumpene care sunt îngăduite de Dumnezeu pentru moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cum a fost cazul orbului din naştere, care n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se plinească în el lucrările lui Dumnezeu. Cumpenele pot fi prilejuri de apropiere de Dumnezeu, de descoperire a adevăratului sens al creaţiei, de intensitate a vieţii trăită prin răbdare. Orice cumpănă este de fapt o împărtăşire a omului din Crucea lui Hristos, dacă omul o primeşte cu smerenie, pocăinţă şi răbdare. Suferinţa este aşadar o cale către conştientizarea fragilităţii umane şi a vremelniciei vieţii de aici pentru o mai bună aprofundare în noi a tainei vieţii veşnice. Pr. I. Istrati