De la biserica de lemn, la biserica de zid de la Miclăușeni

Potrivit tradiției orale, prima biserică de la Miclăușeni era din lemn și a fost construită, se pare, de Safta, fiica vornicului Miclăuș, pe la 1472. Se știe cu certitudine că Ioan S. Sturza dăruiește unei biserici de lemn (probabil acesteia) în 1749 două cărți: un Triod primit în 1748 de la tatăl său Sandu I. Sturza, și Evanghelia de la Râmnic, tipărită în 1746.

Această biserică s-a ruinat în timp, astfel încât Ioan S. Sturza construiește în 1782 prima biserică de zid, care avea ca hram „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sărbătoriți la 8 noiembrie.

O parte din pardoseala acestei biserici și piatra altarului (care se vede și astăzi la vale de cimitirul vechi din fața bisericii) au fost descoperite când s-a făcut aleea spre biserica actuală. Costache Negruzzi descrie această „bisericuță” ca fiind înconjurată de morminte cu cruci de lemn, umbrite de răchiți; desigur, era vorba de cimitirul conacului și al satului din fața bisericii actuale. De la această biserică se mai păstrează un clopot din anul 1781.

Biserica pe care o vedem astăzi la Miclăușeni este ridicată de logofătul Dimitrie I. Sturza (fiul acelui Ioan care construise prima biserică de zid), între anii 1823-1825, și are hramul „Buna Vestire”, sărbătorit la 25 martie, și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, hram păstrat de la biserica anterioară.

Arhimandritul Gherasim de la Țibucani, duhovnic și slujitor la biserica Miclăușeni

La acea vreme, era considerată biserică filială, capelă a familiei Sturza și era folosită exclusiv pentru evenimentele acestei familii (botez, cununie, înmormântare etc.). La slujbe puteau participa și sătenii, dar pentru aceștia biserica parohială era considerată cea din Hândrești, ridicată între anii 1849-1850.

Pisania lăcașului de rugăciune se află pe peretele exterior (de vest) în stânga intrării, pe o placă de marmură îngropată în perete și scrisă în limba chirilică. În partea dreaptă, o altă placă de marmură amintește de restaurarea bisericii în 1904. Biserica a fost sfințită pe 5 iunie 1832 de Veniamin Costache, Mitropolitul Moldovei (prieten al logofătului Dimitrie Sturza), și Meletie, episcopul Romanului. Prin intervenția mitropolitului, e adus aici arhimandritul Gherasim, stareț la schitul Țibucani, ca duhovnic și organizator al unei rânduieli călugărești. Acesta moare în 1853.

„Mergi, Părinte, că ieși dintr-o monastire și intri într-o săhăstrie!”

Arhimandritul Gherasim a locuit în niște chilii la deal de biserică, astăzi dispărute, împreună cu sora sa, maica Mitrodora Calinovici, care a fost eclesiarhă timp de aproape 60 ani, până în 1881, când trece la cele veșnice, fiind îngropată alături de fratele ei, în fața bisericii.

În timpul arhimandritului Gherasim se făceau aici slujbe zilnice, ca la Mănăstirea Neamț, acesta fiind ajutat de trei preoți, doi diaconi și cinci dascăli. El nu vroia să părăsească liniștea mănăstirii și să vină aici, crezând că intră într-o curte boierească tumultoasă și lumească, dar Mitropolitul Veniamin i-a spus: „Mergi, Părinte, că ieși dintr-o monastire și intri într-o săhăstrie!”. Aceste cuvinte sunt, în opinia lui George A. Sturza, care le notează pe la 1900, caracteristice ramurii Sturza de la Miclăușeni.

(Mulțumim Părintelui arhimandrit Cleopa Nistor pentru permisiunea de a folosi informații din cartea sa, Miclăușeni: istorie, prezent și perspectivă, Editura Trinitas, Iași, 2007)

De la același autor

Ultimele din categorie