Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, autor al primei descrieri istorice a Liturghiei creştine

 

Preocuparea principală a Sfântului Iustin a fost aceea de a apăra şi disculpa creştinismul de acuzaţiile păgâne, iudaice şi eretice care i se aduceau. În acest scop, a făcut o descriere a tainelor din adunările de cult creştine, despre care păgânii aveau informaţii eronate. Expunerea Sfântului Iustin este cel mai precis document despre rânduiala liturghiei creştine din primele secole. Mărturia Sfântului este importantă pentru faptul că ne este confirmată istoricitatea şi continuitatea Liturghiei Ortodoxe - modul prin excelenţă prin care noi, creştinii, ne întâlnim cu Hristos, Dumnezeul nostru. 

Creştinismul este, prin excelenţă, o religie liturgică, în care pe primul plan este trăirea liturgică a vieţii celei noi, în comuniune cu Dumnezeu. Centrul cultului ortodox este dumnezeiasca Liturghie, slujba prin care se realizează intrarea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Hristos este prezent în mijlocul Bisericii Sale, a adunării credincioşilor, în mai multe moduri: prin cuvintele Sfintei Evanghelii, în cuvântul de propovăduire al preotului şi în cântările credincioşilor. Însă prezenţa lui Hristos în sensul deplin al cuvântului, se realizează prin minunea care se săvârşeşte în fiecare Sfântă Liturghie – prefacerea Darurilor în Trupul şi Sângele Mântuitorului. Momentul culminant este atins prin rugăciunea de chemare sau de invocare a Sfântului Duh asupra darurilor euharistice – în termeni liturgici, epicleza euharistică. În cele ce urmează, vom încerca să parcurgem împreună una dintre cele mai importante file din istoria momentului epiclezei euharistice. Prima mărturie, de cel puţin 1800 de ani, ne-o dăruieşte un Sfânt care, deşi creștin, nu a renunţat la mantia filosofală păgână – Iustin Martirul şi Filosoful.

Apologia I – prima monografie a vieţii creştine

Întâia descriere a Sfintei Liturghii datează din prima jumătate a secolului al II-lea, având ca autor pe Sfântul Iustin Martirul. Într-una dintre scrierile sale, acest filosof creştin ne-a lăsat un document de o valoare excepţională pentru cunoaşterea liturghiei creştine.

Preocuparea principală a Sfântului Iustin a fost aceea de a apăra şi disculpa creştinismul de acuzaţiile păgâne, iudaice şi eretice care i se aduceau. În acest scop, a făcut o descriere a tainelor din adunările de cult creştine, despre care păgânii aveau informaţii eronate. Expunerea Sfântului Iustin este cel mai precis document despre rânduiala liturghiei creştine din primele secole. Capitolele 61-64 din Apologia I sunt consacrate descrierii botezului, iar capitolele 65-67 tratează modul în care se săvârşea liturghia euharistică.

Capitolul 65: „Însă noi, după ce l-am spălat astfel pe acela care s-a legat cu noi, îl ducem pe el la locul unde sunt adunaţi aceia care se numesc fraţi; apoi facem rugăciuni pentru noi înşine, pentru el, care este luminat şi pentru ceilalţi, care sunt pretutindeni, pentru ca având conştiinţa adevărului şi faptei bune, să ne arătăm împlinitori ai celor poruncite, ca astfel să ajungem la mântuirea veşnică. După sfârşitul rugăciunii, ne salutăm unii pe alţii cu sărutări.

Apoi se aduce proestosului (întâi stătător între fraţii preoţi) pâine şi un pahar cu vin amestecat cu apă. Acesta primindu-le, aduce laudă şi slavă Tatălui tuturor, prin numele Fiului şi al Sfântului Duh, pentru că am fost învredniciţi de aceasta din partea Lui, pentru multe ce am făcut. Când am terminat rugăciunea şi mulţumirea, tot poporul care este de faţă exclamă, zicând: Amin. Amin, în evreieşte înseamnă aşa să fie. Însă după ce a isprăvit de mulţumit întâiul stătător şi a răspuns la tot poporul, aceia pe care noi îi numim diaconi dau fiecăruia din cei de faţă să se împărtăşească din pâinea şi vinul şi apa sfinţită şi duc şi celor care nu sunt de faţă.

Capitolul 66: „Şi hrana aceasta este numită la noi Euharistie, pe care nimeni altul nu o poate primi, decât acel care crede cu adevărat ceea ce noi învăţăm şi care s-a botezat pentru iertarea păcatelor şi naşterea din nou şi trăind astfel după cum a lăsat Hristos. Căci noi nu luăm aceasta ca pe o pâine obişnuită, ci în felul în care acest Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, întrupat prin Cuvântul lui Dumnezeu, a avut Trup şi Sânge pentru mântuirea noastră, aşa şi hrana sfinţită prin rugăciunea Cuvântului, care vine de la El, hrană cu care sângele şi trupurile noastre se hrănesc, prin transformare, am fost învăţaţi că este Trupul şi Sângele lui Iisus cel întrupat.

Căci apostolii, în memoriile lor lăsate, care se numesc Evanghelii, ne-au transmis că li s-a poruncit lor astfel: «Iisus luând pâinea, mulţumind a zis: aceasta să o faceţi întru amintirea Mea. Şi luând paharul şi mulţumind le-a zis: acesta este Sângele Meu. Şi acestea numai lor le-a dat»”.

Capitolul 67: „Şi în ziua în care se cheamă ziua Soarelui, toţi cei care locuiesc în oraşe şi sate fac adunare într-un singur loc şi se citesc memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor, atât cât le permite timpul. Apoi oprindu-se cititorul, proestosul, printr-un cuvânt dă sfat şi îndemnare la imitarea acestor fapte frumoase. Apoi ne ridicăm împreună cu toţii şi ne rugăm împreună. Şi după cum am spus, noi încetăm cu rugăciunea, se aduce pâine, vin şi apă şi proestosul aduce asemenea rugăciuni şi mulţumiri atât cât poate şi poporul răspunde zicând Amin. Şi se împarte fiecăruia din cele sfinţite şi celor ce nu sunt de faţă li se trimite prin diaconi”.

Descrierea liturghiei făcută în Apologia I arată asemănarea rânduielii actuale a Liturghiei ortodoxe cu practica secolului al II-lea. Sfântul Iustin se referă la tradiţia apostolică atunci când vorbeşte despre memoriile Apostolilor, făcând trimitere, astfel, la Sfintele Evanghelii. În acelaşi timp, există mărturia că în secolul al II-lea era o rânduială a liturghiei cunoscută în toată Biserica. Această afirmaţie este întărită de faptul că autorul, deşi născut la Efes, a călătorit până la Roma. Putem vorbi despre Apologia I ca despre o primă mărturie a unităţii liturghiei în secolul al II-lea.

În această Apologie nu avem liturghia cu toate rugăciunile ei, pentru că nu acesta era scopul Sfântului Iustin. El era preocupat să dea o descriere generală a cultului. Din cele redate, se observă că Sfântul descrie de două ori ritualul euharistic: o dată liturghia ce se săvârşeşte imediat după botezul neofitului (capitolul 65) şi apoi liturghia de duminică, în care se săvârşea Sfânta Euharistie (capitolul 67).

Prima mărturie clară a rugăciunii de invocare a Duhului Sfânt

Cea mai importantă mărturie din textul prezentat este legată de prezenţa epiclezei euharistice, miezul şi cea mai importantă parte a liturghiei creştine. În urmă cu aproape 1800 de ani, Sfântul Iustin vorbeşte despre rugăciunea de invocare sau de chemare a Duhului Sfânt peste pâinea şi vinul ce sunt prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

Sfântul Iustin face referire la aducerea de pâine, vin şi apă preotului care înalţă rugăciuni şi mulţumiri, atât cât poate. În descrierea liturghiei baptismale, Sfântul arată că odată ce rugăciunile şi mulţumirea sunt terminate şi poporul a zis Amin, diaconii împart pâinea şi vinul celor de faţă – momentul împărtăşirii. Importanţa pe care o are mulţumirea, alături de rugăciune, în actul sfinţirii, reiese şi din faptul că Sfântul Iustin numeşte Trupul şi Sângele Domnului pâine şi vin euharistizat.

Este greu de reconstituit care erau ideile generale ale rugăciunii epiclezei, al cărui text îl vom găsi mai târziu în Constituțiile Apostolice (secolul al IV-lea). Cuvintele nu ne sunt date, dar Sfântul Iustin face să se înţeleagă efectul lor, atunci când menţionează că pâinea şi vinul devin elemente euharistizate prin rugăciunea cuvântului care vine de la El.

Sfântul Iustin este cel dintâi scriitor la care găsim confirmată existenţa epiclezei în liturghia creştină. Mărturia Sfântului este importantă pentru faptul că ne este confirmată istoricitatea şi continuitatea Liturghiei Ortodoxe. De cel puţin 1800 de ani, dacă vorbim strict din punct de vedere al documentului istoric, Liturghia Ortodoxă este modul prin excelenţă prin care noi, creştinii, ne întâlnim cu Hristos, Dumnezeul nostru. Mai mult, Apologia I a Sfântului, aşa cum observăm din text, se doreşte o continuare a tradiţiei apostolice.

În concluzie, momentul epiclezei a existat încă de la Liturghia oficiată de către Sfinţii Apostolii. De 2000 de ani, Liturghia creştină uneşte cerul cu pământul și pe oameni cu Dumnezeu, prin prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Mântuitorului – minunea vieţii noastre.

De la același autor

Ultimele din categorie