Zosima Fenicianul, sfântul care a îmblânzit un leu

Cuviosul Zosima, într-o oarecare vreme mergând la Cezareea, avea cu sine un asin care-i ducea lucrurile. Deci, i-a ieșit în cale un leu care, răpind asinul, s-a dus cu el în pustie. Iar Sfântul Zosima a plecat după el. Şi, după ce leul a mâncat asinul şi s-a saturat, s-a apropiat de el starețul şi zâmbind, i-a zis:

Teologia creştină a arătat dintotdeauna că sfinţenia, starea pe care o dobândeşte omul prin apropierea de Dumnezeu, nu este altceva decât revenirea acestuia la starea de dinainte de căderea în păcat a părinţilor neamului omenesc, Adam şi Eva.

Sfinţenia – recăpătare a „chipului şi asemănării” lui Dumnezeu o apreciem la sfinţii la care avem evlavie. Însă, întâi de toate, simplitate şi bucurie – starea la care ar trebui să tindem toţi creştinii, o observăm la anumite persoane încă din timpul vieţii.

Deşi nu este conştientizată de către persoana în cauză, starea de sfințenie poate fi intuită de către cei apropiaţi. Chipurile luminoase şi vesele, lipsa încruntării, a supărărilor pentru lucruri lumeşti, prietenia cu animalele sălbatice, toate ne indică modul în care o persoană binecuvântată şi-a desfăşurat viaţa.

Sfântul Efrem Sirul, într-un poem din Madraşe, susţine că omul care s-a apropiat de sfinţenie are legătura pe care Adam o avea faţă de animalele Grădinii Eden. Mai simplu, omul care a păşit pe cărarea sfinţeniei şi a bunătăţii nu mai are temeri faţă de animalele sălbatice – experiențe care pe noi ne pot vătăma în sensul deplin al cuvântului.

Istoria creştină ne prezintă destule exemple ale părinţilor îmbunătăţiţi, care au trăit împreună cu fiarele pustiei. Ziua de 10 iunie aminteşte despre Sfântul Cuvios Zosima, un monah care a trăit la sfârşit de secol IV. Născut în Fenicia, nu departe de cetatea Tir, a intrat de tânăr în viața monahicească. A trăit în mănăstirile din preajma Cezareeii Palestinei, fiind recunoscut încă din timpul vieţii drept un om sfânt.

Deşi informaţiile sinaxarului sunt destul de sărace, istoricul Paladie, dar şi Ioan Moschu aduc două precizări importante despre Sfântul Zosima Fenicianul. Prima este legată de faptul că a presimţit şi prezis căderea Antiohiei şi pierderea ei pentru totdeauna din calitatea de oraş creştin.

A doua povestire este legată de îmblânzirea unui leu din pustia Palestinei: „Cuviosul Zosima, într-o oarecare vreme mergând la Cezareea, avea cu sine un asin care-i ducea lucrurile. Deci, i-a ieșit în cale un leu care, răpind asinul, s-a dus cu el în pustie. Iar Sfântul Zosima a plecat după el. Şi, după ce leul a mâncat asinul şi s-a saturat, s-a apropiat de el starețul şi zâmbind, i-a zis: Deci, așa prietene, calea acum îmi este mai grea, fiindcă de bătrânețe am slăbit şi nu pot să duc în spate povara pe care o puneam pe asin. Pentru aceea, să porți tu sarcina dacă vrei să scapi de mine, deși este împotriva firii tale lucrul acesta. Iar după aceea te vei întoarce către năravul tău cel dintâi, sălbatic şi de fiară. Atunci leul, uitându-şi mânia sa cea firească, a început a se gudura pe lângă dânsul şi a se face blând, ca un miel. Iar Sfântul Zosima, punând pe leu povara pe care o ducea asinul, acesta a dus-o până la porțile Cazareei unde Sfântul, luându-şi povara, a slobozit iarăși fiara în pustie. Prin aceasta s-a arătat puterea Domnului cea nemărginită, care supune robilor Săi în ascultare chiar şi fiarele cele sălbatice!”.

De la același autor

Ultimele din categorie