Printre miile de tineri care își potrivesc ghiozdanele pe umeri se află vecinul, pruncul prietenilor ori pur și simplu copilul tău ori al meu, îngerii agitați din din comunitățile noastre. Și, privind la ei, nu pot să nu mă gândesc la întreaga generație – o generație adesea neînțeleasă, prinsă între ecrane inteligente și manuale uneori prea rigide, o generație care caută repere autentice într-o lume plină de zgomot. Zgomotul oamenilor mari. Nătângii cu aere de pedagogi ori creatorii de tensiuni inutile doar de dragul ratingului. Dese ori doar a ratingului de partid.

Dacă ar fi să le punem un gând la ușa inimii înflorite în această zi de sărbătoare, acesta ar trebui să fie împrumutat din măreția imnurilor pascale. Biserica ne învață să cântăm triumfător „cu moartea pe moarte călcând”. Ei bine, pentru fiecare copil român și pentru toți colegii lui, manifestul acestui nou început ar trebui să fie unul simplu, dar „revoluționar” în Lumina dată de zorii Învierii: să mergem la școală cu școala pe răutate călcând! Știind, fundamental adevărul acesta: catalogul Cerului nu are corigenți! 

Școala, dragii mei, nu este doar o clădire din cărămidă unde se memorează ecuații matematice ori transformări chimice,  comentarii literare ori sinteze pentru bacalureat pe care tinerii le vor uita, cel mai probabil, a doua zi după examen. Școala este, în esența ei, o ctitorie de oameni. De caractere. Este cel mai bun și mai intens teren de antrenament pentru suflet. A păși pe holurile școlii „pe răutate călcând” înseamnă să refuzi să te lași contaminat de aerul de „șmecherie ieftină” care se poartă uneori prin pauze. Într-o epocă în care fenomenul de bullying și izolarea colegului mai slab au devenit, din păcate, accesorii la modă, a călca pe răutate înseamnă să aduci lumină acolo unde ceilalți aduc întuneric. Când vezi un coleg marginalizat, tu, copil român crescut în tinda bisericii și tainica prietenia de acasă, să fii cel care îi întinde o mână. Când auzi o bârfă, tu să fii cel care aduce o vorbă caldă. Aceasta este adevărata notă de 10 pe care Dumnezeu o trece, cu zâmbetul pe buze, în catalogul Cerului.

Dar copilul nu intră singur în clasă. În fața lui, la catedră, stă un om cu o misiune uriașă. De aceea, acest început de an nu este complet fără un gând smerit, dar ferm, adresat profesorilor noștri. Colegiii mei de mărturie pedagogică.  Sărbătoriți dascăli, bucurați-vă! În ciuda greutății vremurilor e timpul în care ne reactivăm vocația care leagă catedra de catedrală. Oricât de greu le pică unora. Să le aducem aminte că atunci când învățătura s-a născut din ideologizare a finalizat în dictatură, a produs ură, descumpănire morală și drame uriașe. În ciuda aparențelor cultura de partid nu ține loc de cultură pedagogică și nici un curs de comunicare nu te învață să ai intuiția când producând clișee lovești în libertate. Știu bine. Sunteți adesea obosiți, prinși în hățișuri de hârtii, birocrație și reforme care se schimbă înainte de a fi înțelese. Vi se cere să fiți și profesori, și psihologi, și părinți de rezervă. Vă rog însă, în numele copiilor noștri: nu deveniți simpli funcționari ai catalogului! Un profesor adevărat nu predă doar o materia, ci predă viață vie. Nu puneți doar note, ci puneți aripi. Când un copil greșește sau este obraznic, nu uitați că în spatele acelei revolte se ascunde adesea o frică, o rană sau o nevoie disperată de atenție. Fiți dumneavoastră primii care călcați pe răutatea din jur și din adânc prin bunătate. Arătați-le că iubiți mai mult omul din bancă decât nota din catalog. Hristos a fost numit „Învățătorul” nu pentru că a dat teste de control, ci pentru că a privit fiecare ucenic cu o dragoste care i-a transformat din pescari simpli în luminători ai lumii. Aceasta este și puterea dumneavoastră: să treziți suflete la viață.

Vor veni, fără îndoială, și zile grele pentru toți. Zile in care oboseala va cântări mai mult decât ghiozdanul, zile în care tezele vor părea munți de netrecut, iar răbdarea la catedră va fi pusă la grea încercare. În acele momente, copiii și profesorii trebuie să știe că nu sunt singuri în clasă. Hristos nu este un judecător încruntat care abia așteaptă să ne taxeze greșelile cu rigla. El este prezent acolo. Este Cel care stă liniștit lângă fiecare elev și lângă fiecare profesor și le șoptește la ureche atunci când mâna tremură pe foaie sau pe cretă: „Curaj, Eu am biruit lumea! Putem birui și testul acesta împreună.” Întreaga formare a omului întreg ne spune că Hristos este colegul de bancă nevăzut. 

Mesajul pentru fiecare copil român, pentru dascălii săi și pentru toți tinerii care încep școala este să fie curioși și curajoși. Să nu căutăm doar să bifăm obiective, ci să construim caractere. Un om informat, un om educat, un om care Îl are pe Dumnezeu în inimă și știința în minte este un om cu adevărat liber. Nu vă temeți de greșeli! Ele nu sunt sentințe, ci doar indicatoare rutiere care ne arată unde mai avem de lucrat. Pășiți în acest nou an școlar cu fruntea sus și cu inima curată. Fiți voi lumina claselor voastre! Succes fiecărui copil român care pășește azi spre cunoaștere! Multă putere, răbdare și har tuturor profesorilor noștri! Și nu uitați deviza: fruntea sus, cu mintea deschisă și, mereu, cu școala pe răutate călcând!