Nu soarele este cel ce luminează. Domnul luminează cu neasemuita Sa bunătate, cu negrăita Sa lumină.

Dacă Domnul i-a dat soarelui atâta lumină, de bună seamă Domnul are infinit mai multă lumină; de vreme ce i-a dat soarelui o asemenea lumină, înseamnă că drepţilor, în veacul ce va să fie, le va da neasemuit mai multă lumină, soarele neînsemnând nimic faţă de sufletul raţional al omului.

Dacă materia creată are o asemenea orbitoare strălucire, cum ar putea să arate strălucirea luminii lui Dumnezeu necreate, adevărate, primordiale? O analogie a lumii materiale (începând cu soarele până la firul ierbii) cu lumea spirituală.

(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 467)