Noi, pe care Domnul, Marele Făcător de minuni şi Meşter, ne-a chemat să ne arate operele Sale, să pregetăm oare să le privim sau să şovăim să ascultăm cuvintele Duhului? Să nu vedem oare frumuseţea universului? Să nu stăm în faţa acestui mare şi variat atelier al creaţiei dumnezeieşti? Să nu ne întoarcem fiecare mintea la vremurile cele de mai înainte când ele s-au creat?

De vei face aşa, vei vedea cerul aşezat, după cuvântul profetului, ca o boltă (Isaia 40, 22), pământul nemărginit. Nemărginit în mărime şi greutate, întemeiat pe el însuşi. Aerul, revărsat pretutindeni, moale şi flexibil prin natura lui, dând continuu celor ce-l respiră hrana proprie, iar din pricina simplităţii lui se dă la o parte înaintea celor ce se mişcă. Și-i înconjoară din toate părţile, ca să nu fie nici o piedică celor ce merg. Vine în urma celor ce îl taie şi se aşază cu uşurinţă în jurul lor. Vei vedea apoi apa, cea bună de băut şi hrănitoare, pusă în slujba noastră şi pentru alte trebuinţe, adunată cu bună rânduială în locurile rânduite ei, potrivit cuvintelor din Scriptură.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaemeron, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1986, p. 110-111)