Știu și ce am de făcut: am greșit, zic: „Doamne, iartă-mă!”. Am lovit pe cineva, zic: „Iartă-mă!”. Lupt să nu țin minte răul, lupt să iert imediat, lupt să nu am resen­timente, lupt împotriva oricărei forme de răzvrătire... Da, sunt momente în care totul se răstoarnă, totul, și nimic nu mai merge! Da, chiar pentru Maica Siluana! Și, ce să fac? Îmi plâng durerea în felul în care îmi vine s-o plâng, dar nu deznădăjduiesc, pentru că eu știu că am poruncă să nu deznădăjduiesc.

A-ți plânge durerea nu înseamnă că ai căzut în deznădejde. Trebuie să învă­țăm diferența și să plângem cu nădejde știind că suntem auziți. Citiți Psaltirea. Domnul tot timpul ne spune: „Strigă la Mine în ziua necazului tău”. Și atunci vei vedea cum te mângâie în necaz. Întristarea sănătoasă nu este deznă­dejde. Mântuitorul spune în Ghetsimani: „Întristat e su­fletul Meu până la moarte”. Și le spune ucenicilor, în aceeași stare sufletească: „Bucuria Mea v-o las vouă”, adică „Bucuria Mea să fie cu voi”.

Așadar, bucuria și întris­tarea sunt în locuri diferite din sufletul nostru. Sufletul nostru este extrem de sensibil și orice nu ne place sau ne doare din ce ne face sau spune cineva, ne tulbură. Cum spun Părinții în Pateric, ai aruncat o piatră în apă, a făcut cercuri, așa este durerea sufletului în fața evenimentului dureros. Sfinții nu devin nesimțiți, sunt foarte sensibili. Dar să nu reacționezi ca să pedepsești, să te răzbuni, ci, trăiești durerea în mod simplu și te rogi. E atât de sim­plu, pentru că nici nu trebuie să simți că ai iertat. Zici: „Doamne binecuvântează-l pe cel care mă blestemă, pe cel care îmi face rău”. Și eu cred că am iertat, gata, nu mai îmi pun problema că o mai fi ceva. Îmi vine gân­dul că nu pot să-i zâmbesc și mă gândesc de ce nu pot să-i zâmbesc. Îmi caut în suflet, de ce nu-i zâmbesc acum? Pentru că sunt încă supărat. Dar nu este supărarea păcă­toasă, în sensul că apa sufletului își revine mai greu, cercurile, nu, până când se sting. Dar eu n-am gând de răzbunare, nu vreau să-i fac rău, nu mai vreau să-i spun încă ceva. Am terminat, s-a terminat evenimentul, acum trăiesc consecințele până când se duc și ele.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 155-156)