Mărturiile legate de viaţa şi activitatea omului ce a schimbat pentru veşnicie istoria Capitalei Moldovei adună, ca într-un buchet, dâra de fapte bune presărată nu numai la Iaşi, ci în toată ţara.

Dacă în Moldova copilul de suflet al mitropolitului Iosif Naniescu a fost Seminarul Veniamin pe care l-a mutat în palatul Sturzeştilor, rămânând peste veacuri acel „Te-am răzbunat, Veniamine”, găsim mărturii că şi la Bucureşti a pus umărul la constituirea unui loc sigur pentru Seminarul Central.

Situaţia seminarului teologic bucureştean era incertă la mijloc de secol XIX, elevii studiind în anumite case închiriate, proprietarii fiind de cele mai multe ori evrei. Deşi a fost director al Seminarului Central doar un an (1870-1871), pe atunci arhimandritul Iosif Naniescu a cerut într-o scrisoare Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice o clădire proprie pentru seminar, dotată corespunzător, care să aibă și un Paraclis în care elevii să se poată ruga:

„Domnule Ministru,

Subsemnatul, primind Direcţiunea Seminarului Central din Bucureşti, cred de cea mai însemnată datorie a mea a Vă spune, spre a Domniei Voastre clară cunoştinţă, starea acestui Seminar, mai întâi cea materială, de care, în mare parte, atârnă şi cea morală, şi aceasta o voi face acum foarte pe scurt, pentru mai bună înţelegere. Privind dar, mai întâi, partea materială a acestui Institut, chiar localul este neîndestulător, este strâmt pentru 150 de elevi, şi locuinţa personalului administrativ cu servitorii trebuincioşi la acest număr de bursieri; şi pe lângă aceasta, un Paraclis (Capelă) care este de cea mai strictă necesitate la un astfel de institut eminamente religios, lipseşte cu totul. Iar pentru cheltuielile întreţinerii, lăsând la o parte altele, precum cancelaria, pentru administraţia din înăuntru şi corespondenţele ce necesită aceasta, deşi compusă de un singur secretar copist, care la toate celelalte institute de învăţământ s-a conservat prin bugetul anului curent, la Seminar s-a desfiinţat.

Vă pun înainte, Domnule Ministru, cu deosebire, cifra nutrimentului de 46 bani pe zi pentru un elev şi 37 pentru un servitor şi las la aprecierea Domniei Voastre dacă cu această sumă este cu putinţă a se îndestula necesitatea celui mai simplu nutriment în proporţie cu preţurile de astăzi ale pâinii, al cărnii şi al celorlalte legume când, spre a mă servi şi cu un exemplu de comparaţie, la alte internate întreţinute de stat preţul nutrimentului pentru un individ este de 60 bani, iar la unele de 70 bani pe zi: pentru care, cu cel mai profund respect, reclam foarte serios atenţiunea Domniei Voastre spre a se lua măsurile ce veţi socoti de cuviinţă de a se îndestula această imperioasă necesitate pentru fiecare zi.

Încât pentru partea morală las chestiunea programei învăţământului care este de discutat, şi repet necesitatea unui Paraclis în interiorul Seminarului pentru exerciţiul practic al Serviciului Divin şi al celorlalte rânduieli bisericeşti după ritul şi tipicul bisericii ortodoxe a răsăritului: căci de la exerciţiul acestor lucrări religioase în şcoală atârnă cultura simţămintelor morale ale sufletului şi formarea caracterului religios al elevilor seminarişti, viitorii candidaţi ai clerului român, cultivat în spiritul Evangheliei, după cum reclamă biserica ortodoxă şi tot românul binesimţitor şi bine cugetător. Aceste observaţiuni le supun respect la cunoştinţa Domniei Voastre, Domnule Ministru, şi Vă rog cu multă stăruinţă a le lua în serioasă băgare de seamă spre a se împlini lipsurile expuse şi imperios reclamate de necesitate, căci în condiţiunile în care se găseşte astăzi acest Seminar, atât în privinţa strâmtorării localului, în lipsă de un local al său propriu stabil şi a neajungerii cheltuielilor de întreţinere şi a lipsei de o Capelă în interiorul acestui local, precum şi a modificării programei existente a învăţământului ştiinţelor, este departe de a corespunde la necesitatea simţită de Biserică şi a da rezultatele dorite şi cerute de Ţara întreagă.”