Aceia, ale căror suflete au fost cuprinse de dorinţa sfântă de a se apropia de Dumnezeu, suportau cu greu viaţa aceasta pământească, socotind-o ca o închisoare şi astfel, ei erau de nestăvilit în pornirile lor spre Dumnezeu. Aceştia, pentru că aveau o poftă nesăţioasă de a contempla frumuseţea divină, se rugau neîncetat, ca această contemplare a încântătoarei frumuseţi a Domnului să se prelungească pentru toată viaţa veşnică. Iată, dar, că oamenii, în mod firesc, sunt doritori de cele bune şi frumoase dar, în esenţă, bine este ceea ce este frumos şi demn de iubit. Dumnezeu este bun; toate însă, tind către ceea ce este bun; deci toate tind către Dumnezeu. (Sf. Vasile cel Mare, Despre poruncile lui Dumnezeu şi despre împlinirea poruncii de a iubi pe Dumnezeu, în rev. Mitropolia Olteniei, Anul XXXV (1983), Nr. 7-8, p. 489)