Dorinţele noastre, de obicei, sunt incluse. Dacă eu sunt în chilia mea singură, îmi doresc să citesc o carte sau să dorm sau să mă rog. Dacă mă duc la bucătărie unde tocmai s-a făcut ceva foarte bun de mâncare, deodată doresc foarte mult să mănânc, deşi înainte nu-mi era nici foame şi nici poftă. Dorinţa mea s-a schimbat. Doresc astăzi să ţin post până la ora nu ştiu care, sau să nu mănânc deloc, şi vine cineva cu ceva atât de bun, încât nu mai doresc să ţin post, doresc să mănânc. Este o dorinţă pe care pot să mi-o împlinesc.

Dar am şi dorinţe pe care nu vreau să mi le împlinesc: nu voi mânca deşi îmi doresc pentru că e Postul Mare, e vineri, mă împărtăşesc mâine etc. Atunci renunţ la do­rinţa de a mânca şi-mi păstrez dorinţa de a-L mânca pe Domnul. Dorinţele noastre sunt expresia dorului nostru, cunoscut sau necunoscut. Dacă dorul nostru este de a ne bucura de Dumnezeu, dorinţele noastre vor fi ca ale oricărui om, dar nu vor avea puterea asupra noastră ca asupra acelora care nu sunt conştienţi de dorul de a fi cu Dumnezeu. Şi atunci, în faţa unei dorinţe să te întrebi: această dorinţă, dacă mi-o împlinesc, mă apropie de Dumnezeu? Aşa o testăm.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 106)