În toate culturile şi civilizaţiile, ostenelile spiritului uman sunt în cele din urmă consolidate într-o singură sforţare uriaşă: biruinţa asupra morţii şi asigurarea nemuririi şi a vieţii celei veşnice în orice mod cu putinţă. Nu cumva toate acestea ne fac să punem întrebarea: de unde vine oare această dorinţă a minţii umane precum şi orientarea sa către infinit? Ce îndeamnă gândirea umană să treacă de la o întrebare la alta şi de la o infinitate la alta? Dacă această dorinţă, dragoste faţă de infinit este exercitată asupra omului neputincios din afară, cum se întâmplă că ea există şi în cel mai liber cugetător dintre filosofi? Acest lucru se întâmplă deoarece în cazul lor această dorire a infinitului se amplifică în filosofii complicate. Toate acestea sunt mărturie a faptului că acest dor de infinit se află în însăşi natura minţii umane. 

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, pp. 31-32)