Dorul de Sfânta Parascheva – un dor de peste 260.000 de pelerini
„Mi se pare frumos, e înălțător! Vă spun că mă simt foarte bine când vin aici. Vin de foarte mulți ani, cu pauza aceasta de doi ani… Acum am reluat venirea la Hramul Sfintei Parascheva și este foarte bine. Avem sufletul și inima pline de bucurie!”
Se minunează lumea că, în acest octombrie 2022, Hramul Sfintei Parascheva a adunat, oficial, peste 260.000 de pelerini în zece zile. În realitate, numărul pelerinilor este mai mare de atât, rândul Sfintei Parascheva fiind uriaș și înainte de începerea a hramului, și în ziua de duminică, 16 octombrie – când racla cu sfintele moaște a fost mutată din baldachinul de afară înapoi în Catedrala Mitropolitană –, și de atunci, încontinuu.
Anul acesta au venit la ziua Cuvioasei cei care obișnuiesc să facă acest pelerinaj aproape în fiecare an. Anul acesta au fost și foarte mulți oameni „noi”. Care au simțit s-o viziteze de ziua ei pentru prima dată în viață, chit că aveau deja 7, 30, 50 sau 80 de ani. O altă categorie a pelerinilor a fost a celor care, în cei doi ani de pandemie, au pus drumul la Iași pe pauză. O pauză care i-a uscat de dor, care i-a făcut să-și dorească și mai mult reîntâlnirea, care i-a umplut de emoție acum, când au putut să-și împlinească chemarea. „Suntem bucuroși că suntem împreună din nou. Pentru că anii ăștia au fost extrem de grei. Acum, cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfintei Parascheva, am putut să revenim la obiceiurile noastre adevărate, de sute de ani care ne demonstrează zi de zi – pentru că altfel lumea n-ar mai veni – că tot ceea ce ne dorim și Îl rugăm pe Dumnezeu, Sfânta Maică Parascheva este mijlocitoare”, ne-a spus Aurelia Sahlean din Suceava. Prin urmare, a fost nevoie de doi ani de pandemie ca să retrăim bucuria de a fi împreună. „Mi se pare frumos, e înălțător! Vă spun că mă simt foarte bine când vin aici. Vin de foarte mulți ani, cu pauza aceasta de doi ani… Acum am reluat venirea la Hramul Sfintei Parascheva și este foarte bine. Avem sufletul și inima pline de bucurie!”, ne-a dezvăluit Constantin din Roman.
Sfânta ajută, iar oamenii nu pot fi nepăsători. Mai devreme sau mai târziu, se întorc să mulțumească. „Am venit cu mare drag, pentru că am dus lipsa Sfântuliței. Ne-a ajutat cu copiii, cu nepoții. Și acum ne rugăm și pentru pacea în țara noastră, în țara vecină și în lume. Foarte mult am simțit ajutorul Sfintei. Cum am putea altfel să depășim necazurile? Singurul sprijin la Dumnezeu ne-a rămas și la sfinții Lui”, a spus doamna Eugenia.
„În zilele astea crude pe care le trăim, atât ne-a mai rămas: credința. Credința nu poate să ne-o ia nimeni. Ne pot lua multe, cum se întâmplă, dar credința nu cred că ne-o poate lua cineva. De aceea, venim la pelerinaj cu toată dragostea. Nu ne împinge nimeni. Credința doar ne face să venim”, a declarat Maria.
Să ne păstrăm, așadar, credința – și să nu uităm drumul ce duce la Sfinții pe care-i avem Prieteni, Ocrotitori, Bucurie și Răspuns în rugăciune. În vremuri de tulburare și în toată vremea.
Mărturia unei studente la medicină: Sfânta Parascheva m-a ajutat să ridic povara de pe umerii părinților mei
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro