Maica Domnului se arată Rasoforului Vasile Ilie și alungă vedenia înfricoșătoare
„Părinţilor, pe când mă rugam în faţa bisericii, deodată a apărut o ceată de diavoli foarte fioroşi cu toiege de foc în mâini, care au început a mă bate cumplit şi a striga: «În zadar te mai rogi, că nu te-ai mântuit. Tu eşti al nostru, că eşti păcătos!» Atunci am început a striga cu nădejde către Maica Domnului. În clipa aceea s-a coborât din cer un nor alb, plin de lumină, până deasupra bisericii. Iar în nor am văzut pe Maica Domnului cu Mântuitorul în braţe.”
În primăvara anului 1931, acest smerit ascultător s-a îmbolnăvit şi a fost adus în mănăstire. Odată, pe când se ruga în faţa bisericii, a avut o vedenie înfricoşată. De frică, a început a plânge şi striga cu glas tare:
– Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă!
Iar către părinţii care s-au adunat în jurul lui a zis:
– Închinaţi-vă, părinţilor, închinaţi-vă că, iată, Stăpâna noastră a venit aici! Maica Domnului nostru este de faţă, cu Mântuitorul în braţe! Iat-o deasupra noastră!
– Frate Vasile, de ce ai strigat aşa de tare?, l-au întrebat călugării.
– Părinţilor, pe când mă rugam în faţa bisericii, deodată a apărut o ceată de diavoli foarte fioroşi cu toiege de foc în mâini, care au început a mă bate cumplit şi a striga: „În zadar te mai rogi, că nu te-ai mântuit. Tu eşti al nostru, că eşti păcătos!”
Atunci am început a striga cu nădejde către Maica Domnului. În clipa aceea s-a coborât din cer un nor alb, plin de lumină, până deasupra bisericii. Iar în nor am văzut pe Maica Domnului cu Mântuitorul în braţe, zicând către mine:
– Nu te teme, că de acum mai ai trei zile şi vii la noi!
Apoi, Mântuitorul ne-a binecuvântat pe toţi şi s-a ridicat la cer... Părinţilor, mare putere şi îndrăzneală are Maica Domnului înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi foarte mult ascultă rugăciunile ei!
La urmă, i-a zis egumenul:
– Frate Vasile, să nu te înşele vrăjmaşul. Ia aminte de sine şi-ţi păzeşte mintea, că multe sunt cursele lui.
Apoi a zis către ceilalţi fraţi:
– Dacă după trei zile fratele Vasile se va duce dintre noi, într-adevăr, Maica Domnului i s-a arătat. Iar dacă nu, atunci a fost înşelat de diavolul.
După trei zile, exact la aceeaşi oră, rasoforul Vasile Ilie a adormit în pace, cu rugăciunea pe buze.
Cine ştie câţi pustnici sfinţi se rugau în clipa aceea pentru odihna sufletului său!
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 523-524)
Arhimandritul Visarion Ionescu, iubind dumnezeiește, se îngrijea mai întâi de binele celorlalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro