A doua căsătorie

Întreabă preotul

A doua căsătorie

Giovaninna
întreabă:

Cum şi în ce condiţii se poate cineva recăsători în biserică (cu o persoană care nu a fost niciodată căsătorită şi nu are nici el copii) după ce a divorţat şi nu are copii?

17 Mai 2013
Căsătoria este o sfântă Taină care este de fapt un jurământ al celor doi că vor păstra legătura iubirii lor până la mormânt binecuvântată de Dumnezeu. Dumnezeu uneşte întotdeauna iar diavolul desparte întotdeauna. Biserica nu recomandă niciodată divorţul, însă ia act de imperfecţiunile firii umane şi binecuvintează unirea a doi oameni ca dispensă şi legătură penitenţială, pentru a nu lăsa pe cei doi să trăiască precum două necuvântătoare. Căsătoria a doua se referă mai mult la iertarea păcatelor decât la bucuria fecioriei. Dacă însă un soţ nu a fost căsătorit niciodată, iar celălalt se recăsătoreşte, se face rânduiala Sfintei Taine a Cununiei cea dintâi, pentru bucuria şi nevinovăţia celui care nu a fost căsătorit niciodată. Celălalt se împărtăşeşte din această bucurie prin pogorământ. Vorbiţi cu orice preot ortodox şi el vă va spune amănuntele. Pr. Ioan Istrati

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: