În cimitirul satului Drăguşeni, la capătul unei alei străjuite, de-o parte şi de alta, de brazi falnici, se ridică o biserică de lemn, mărturie, de aproape un sfert de mileniu, a trăitorilor creştini din această parte de ţară. Altădată, pe locul lăcaşului de azi se ridica, după cum povestesc bătrânii satului, o straşnică pădure de stejar. Cu lemn de pe loc s-a ridicat, se pare, şi bisericuţa. Acum, doar una dintre laturile sale este străjuită de o lizieră de salcâm, dincolo de care se întinde apa Moldovei şi larga sa câmpie.

Deşi biserica prezintă o remarcabilă valoare arhitecturală, trecerea timpului i-a slăbit rezistenţa. La degradarea sa contribuie şi faptul că aici slujbe se ţin doar de câteva ori pe an. Deşi bătrânii satului n-au uitat-o, trecând s-o vadă ori de câte ori vin să aprindă câte o lumânare în cimitir, la căpătâiul celor adormiţi, bisericuţa are aerul trist al unei case din care bunicii au plecat demult... Stă tristă, tăcută, însufleţită doar de foşnetul brazilor şi de vuietul apei ce se aude în vale. În rest, veacurile s-au aşezat domol peste îmbrăcămintea sa de lemn, aducând către trăitorii de azi ai Drăguşenilor o părticică din sufletul şi din trăirile rugătorilor de odinioară.

Cu toate că lăcaşul este situat în imediata apropiere a drumului european E 85, ce străbate judeţul Suceava, şi în ciuda faptului că este înscris pe lista monumentelor istorice pentru valoarea sa arhitecturală, turiştii nu se prea abat în zonă. Un corect proces de restaurare şi conservare, precum şi introducerea sa în circuitul turistic al bisericilor bucovinene ar putea ajuta la recuperarea acestui monument, astfel încât să poată spune şi generaţiilor care vin o poveste despre taina lemnului.

Un lăcaş, două hramuri

În sat se ştie că biserica poartă două hramuri, însă cel mai frecvent în documente este consemnat hramul „Sf. Spiridon“. Explicaţia vine de la părintele paroh de la Drăguşeni, pr. Dumitru Mujdei, în timp ce descuie uşa veche a bisericii. „Era o tradiţie în unele sate ca să existe două hramuri. Eu sunt de loc din Borca, iar acolo există un hram al bisericii şi un hram al satului. Cred că şi aici s-a întâmplat la fel: hramul «Adormirea Maicii Domnului» este al satului, iar «Sf. Spiridon» al bisericii“, ne explică pr. Mujdei.

Pe vremuri, în sat existau două biserici şi două parohii. În urmă cu vreo patruzeci de ani, cele două parohii s-au unit. Până atunci s-a slujit, probabil, şi în biserica de lemn. Astăzi, aici se slujeşte doar ocazional, pentru că starea construcţiei nu permite acest lucru, mai ales în perioada iernii. „Slujim vara, la înmormântări, de hramul bisericii“, spune pr. Mujdei.

Un stil arhitectural valoros

Ceea ce particularizează lăcaşul de lemn de la Drăguşeni este, fără îndoială, stilul arhitectural. Ridicată la sfârşit de secol XVIII, din lemn de stejar din pădurile ce străjuiau odinioară apa Moldovei, de meşteri de-ai locului, biserica este o alcătuire splendidă. Pe de o parte, ea dă măsura ingeniozităţii celor care au făurit-o, iar pe de altă parte este o mărturie de forţă a trăiniciei lemnului. Pentru că, odinioară, această rezistenţă în timp a lemnului putea fi garantată doar dacă în alegerea şi prelucrarea sa erau respectate cu rigoare toate etapele. Lemnul trebuia ales şi tăiat într-un moment anume al anului, iar prelucrarea se făcea după tainele pe care doar lemnarii le cunoşteau.

Zvelta bisericuţă este ridicată din bârne de stejar, ce se sprijină pe două tălpi din acelaşi tip de lemn, pe un soclu de piatră zidită. Bârnele sunt cioplite în muchii, prinse şi îmbinate în „cheotori cu dublu zăvor“, o noutate în tehnica îmbinării grinzilor, mai ales la bisericile de lemn din judeţul Suceava. Un alt element deosebit al construcţiei îl reprezintă consolele decorative, cu tăieturi „în cap de cal“, ce trădează măiestria artistică a celor ce-au făurit-o.

Nimic nu putea reda mai fidel splendoarea monumentului decât asemănarea cu o celebră mănăstrire suceveană - Dragomirna. „Cu silueta zveltă, armonios proporţionată, îndestulată cu elemente decorative, acest monument pare o Dragomirna în lemn, încinsă, delicat, cu o torsadă subţire, cu pasul egal şi geometric tăiat“, caracteriza biserica de la Drăguşeni istoricul ieşean Dumitru Ciurea.

Biserica este înconjurată de un brâu „în frânghie răsucită“, iar acoperişul este din draniţă bătută „în solzi“. De asemenea, lăcaşul este prevăzut cu pridvor, deasupra căruia se află un turn clopotniţă.

Elemente deosebite şi la interior

Frumuseţea lăcaşului este completată şi de stilul arhitectural ce poate fi observat la interior. Aici impresionează într-un mod cu totul aparte peretele despărţitor dintre naos şi pronaos. „Se spune că cei patru stâlpi pe care se sprijină peretele despărţitor ar fi ciopliţi direct din trunchiurile unor stejari cu tot cu rădăcină. Totul este lucrat manual“, ne explică parohul.

De asemenea, ancadramentul uşii de la intrare prezintă o serie de elemente decorative extrem de valoroase: reprezentările unor animale fantastice, motive vegetale (frunze şi flori). Unii specialişti ce au evaluat biserica au consemnat că aceste elemente decorative trădează „travaliul unui meşter specializat, familiarizat cu decoraţia traforată a catapetesmelor. Această decoraţie face notă separată în rândul bisericilor de lemn din părţile Sucevei“.

Pictura este de dată mai recentă (1877), conform unor inscripţii descoperite pe anumite icoane. Potrivit specialiştilor care au trecut pe aici icoanele şi catapeteasma nu prezintă o valoare artistică deosebită şi nu pot fi considerate bunuri ale patrimoniului naţional.

Ce este de făcut

Deşi biserica de lemn de la Drăguşeni are aproape un sfert de mileniu, construcţia s-a păstrat în stare bună, ajutată, se pare, şi de sistemul de prindere a bârnelor „în cheotori cu dublu zăvor“. Cu toate acestea, parohia îşi doreşte restaurarea şi conservarea acesteia, atât timp cât nu a fost atins un grad ridicat de degradare.

„Bârnele sunt sănătoase; una singură este afectată şi trebuie schimbată.  Noi sperăm să obţinem anul acesta aprobările pentru a reuşi să schimbăm şindrila de pe acoperiş, să curăţăm şi catapeteasma. Astea ar fi intervenţiile prioritare, pentru că sunt vreo 50 de ani de când s-a reparat ultima dată biserica. Am vorbit cu oamenii să strângem nişte bani, ca să putem repara. Nădejde-n altă parte nu avem“, spune cu regret părintele Dumitru Mujdei.

Biserica, veche de 232 de ani

În sat, istoria bisericii se ştie bine. Legendele care au circulat sunt confirmate de inscripţiile descoperite pe bârnele lăcaşului. Pe la 1780, Iordache Lazu, deţinătorul moşiei Drăguşenilor şi ginerele banului Constantin Başotă, a înălţat biserica din lemn „de pe loc“, după tradiţie, din bârne zdravene de stejar.

Pe grinda peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos se află o pisanie cu caractere chirilice, având următorul text: „Eu Io(r)dachi Lazu biv. vel. pah(arnic) fiul sto(lnicului) Costachi şi a Catrinii ci-amu ţinutu pe reposatu Marie fata banului Constandinu Başotă şi a Saftii amu făcutu şi al doile biserică aceasta în moşia me(a) Drăguşeni hramu sfinţilor Adormire(a) pre(a) Curatii şi a erarhului Spiridonu. Aceşti nume toate să să pomenească oricine va stăpîni Drăgăşenii căci lasu blăstăm de nu s-ar pomeni în biserică iar calfă am fostu (numele nu se cunoaşte). Anul zidirii 1780“.