La noi, bătrânii mor aşa de însinguraţi şi, uneori, de bolnavi, şi pentru că tot timpul le aducem aminte că sunt bătrâni. Absolut tot timpul! Le spunem: Mă, moşule! Babo! Şi ei simt asta, chiar şi atunci când nu le-o spunem! O scriem pe toate tocurile de la uşile pe care nu le deschidem. Pe toate au­tobuzele cu şoferi idioţi care închid uşa când oamenii ăş­tia vor să urce. O scriem pe toate cozile la medicamente. Pe toate cozile de la medicamente scrie aşa: Nu mă intere­sează bătrâneţea ta! Te desfid! Mă doare în cot de tine! Exact asta le spunem cu fiecare porcărie pe care le-o servim pe piaţa de idei. Aţi văzut şi cu ce promptitudine fluturele a combătut gripa aviară? În vreme ce ne mureau bătrâ­nii, că n-aveau insulina... (...)

Asta e drama noastră! Şi acuma pe bune: uitaţi-vă la aceste minunate reclame, la acest mic tratat de obligaţie la fericire. Câte dintre reclame ne prezintă un bătrân stând la coadă ca să-şi cumpere algocalminul care, culmea iro­niei, nu se dă decât pe reţetă?! Ştiţi? N-ai reţetă, n-ai voie să ai dureri de măsele! Ai cancer? Ce dacă?! Nu ne intere­sează! Poţi să mori! Eşti liber! Pa! Cine poate oferi alter­nativă este Biserica, să ştiţi. Şi am spus cine, nu ce. Cine! Întrebarea corectă în teologie nu este Ce este Raiul?, ci Cine este Raiul?. Un om credincios, sprijinit corect de co­munitatea parohială din care face parte, nu stă niciodată la coadă la medicamente.

Întotdeauna se va găsi unul mai puţin vârstnic şi cu mai multă tenacitate care să o facă pentru el. Asta este măsura într-ajutorării într-o parohie. Noi vrem să construim cantina săracilor, mâine-poimâine o să avem aerodromuri pentru bătrânii cu handicap, dar nu-i nimeni în stare să renunţe la o oră din viaţa lui să stea la coadă în locul unui bătrân, să-i cumpere algocalmin. Na, prinde orbul, scoate-i ochii! Eroic popor, eroic!

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 61-63)