Experienţa duhovnicească ne demonstrează că nimic nu e definitiv cât suntem în această viaţă, că existenţa însăşi nu este un univers închis, ci o permanentă încercare, un permanent dialog, uneori chiar dramatic, de ridicare din starea de cădere către zările senine pe care le deschide universul spiritual al unei vieţi virtuoase, spre asemănarea cu Dumnezeu. Viaţa noastră religioasă ne demonstrează uşurinţa căderii şi dificultatea sau dramatismul ridicării din cădere. Alunecarea în păcat presupune o ispită la care mintea, oarecum paralizată, consimte, nerealizând la început urmările şi implicaţiile faptei păcătoase şi vinii pentru ea, în timp ce eliberarea de păcat şi de patimă presupune un efort încordat, dramatic, de a ne lupta cu noi înşine şi, paradoxal, înfrângându-ne pe noi înşine, de a ieşi învingători.

(Preot Ioan C. Teşu, Teologia necazurilor, Editura Christiana, p. 106)