Oamenii drepţi sunt folositori lumii şi prin rugăciunile lor: ei îi păzesc pe oamenii cei păcătoşi, care vieţuiesc alături de ei, de toate nenorocirile şi relele pe care mânia lui Dumnezeu le trimite asupra celor care L-au supărat pe Dumnezeu cu păcatele lor. În aceste situaţii, drepţii sunt pentru fiecare oraş şi ţară ceea ce sunt stâlpii pentru o casă şi zidurile pentru o cetate: aşa îi numesc Sfinţii Părinţi. Sfântul Ioan Gură de Aur îi numeşte pe oamenii drepţi stâlpii cetăţii, iar Sfântul Ambrozie îi numeşte ziduri de piatră. Aşa cum stâlpii ţin clădirea, aşa cum zidurile păzesc şi întăresc cetatea, aşa şi drepţii îşi întăresc şi îşi păzesc Cetatea lor, înduplecându-L pe Dumnezeul cel aprins de mânie şi ocrotind cetatea de pedeapsa Lui…

Noi ne mirăm de faptul că în vremurile noastre există atâtea războaie, oraşe distruse, ţări întregi pustiite şi lupte interne şi de faptul că se varsă atât de mult sânge şi că se întâmplă atâtea nenorociri. De ce? Pentru că, desigur, s-a împuţinat numărul drepţilor: “Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este” (Rom. 3, 12). Toţi s-au răzvrătit, toţi au început să Îl mânie pe Dumnezeu, să batjocorească milostivirea Lui şi să supere îndelunga Lui răbdare. Toţi săvârşesc fără teamă fărădelegea şi stârnesc dreapta judecată a lui Dumnezeu la răzbunare. Iată de ce vin asupra lor multe nenorociri: este evident că nu mai există drepţi care să-L roage pe Domnul pentru noi, păcătoşii! Sfinţii Prooroci s-au mâhnit pentru că s-a împuţinat numărul drepţilor pe pământ: David a strigat către Dumnezeu: „Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit” (Psalmul 11, 1-2)…

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și Omiliile, Editura Bunavestire, pp. 104-105, 106-107)