„Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi niciodată să nu mai intri în el!” (Mc. 9 :25)

Câtă putere! Ce cuvinte mai presus de fire! Ce măreaţă îndrăznire! Ce însemnată expresie sau ilustrare a caracterului ei dumnezeiesc! Eu îţi poruncesc ţie! Cine altul afară de Dumnezeu putea să îşi impună cu atâta autoritate propriul Eu în faţa unui duh mut şi surd? Cine altul ar putea, ca unul care are putere, să ceară unui duh mut şi surd să iasă din locaşul lui şi să nu mai intre în el niciodată, dacă nu ar avea putere absolută asupra duhurilor necurate? „Ieşi din el şi să nu mai intri în el!” Cum deci ar putea un duh mut şi surd să audă glasul Domnului, dacă sunetul lui nu ar mişca şi nu ar înfricoşa toată firea? Dacă toate, cele văzute şi cele nevăzute, nu ar simţi puterea care zace în glasul Mântuitorului? Cuvintele Acestuia sunt atât de puternice, atât de mari şi atât de străine/ieşite din comun şi rostite cu atâta autoritate stăpânească, încât puteau ieşi numai din buzele Dumnezeului-om. Caracterul, înălţimea cuvintelor sunt astfel, încât se potrivesc numai lui Dumnezeu. Prin aceste cuvinte Domnul nostru Iisus Hristos a arătat în mod deosebit dumnezeirea Sa tăinuită în El şi a descoperit limpede dumnezeiasca atotputernicie şi atotcunoştinţă.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre îngrijirea sufletului, Editura Sophia, București, 2009, p. 81)