Ca în toate domeniile, aşa şi în domeniul credinţei avem un aspect practic şi unul abstract. Se pot întâmpla greşeli şi într-unul şi în altul dar se pot corecta şi greşelile. Deci, din aceste motive “de control”, pentru deprinderea dreaptă a credinţei şi a traducerii ei în viaţa concretă trebuie să-ţi alegi un duhovnic. Numele lui vine de la Duh, Duhul Sfânt: om care interpretează viaţa sa prin alt Duh, decât al cărnii, al vremelniciei. Acest alt mod de interpretare a vieţii, după Duhul lui Dumnezeu, nu se poate deprinde din simpla lectură sau auzirea slujbei din biserică, ci prin ucenicie sinceră la un duhovnic cu larg orizont interior.

Funcţia lui e neasemănat de mare pentru sufletul nostru. Duhovnicii sunt investiţi cu puterea iertării şi tămăduirii căderilor noastre, a înfrângerilor noastre morale. Ei pot linişti sufletul şi-l pot scoate din crize.

Cum însă calea plăcerii “aleasă” ca principiu de viaţă e calea decăderii, şi cum toţi duhovnicii, într-un cuvânt, caută să scoată sufletul omenesc din această robie, aflăm motivul nemărturisit pentru care tinerii nu prea mai dau pe la duhovnici.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca - Despre durerile oamenilor, vol. 4, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2011, pp. 40-41)