Tu, iubite, nu te lepăda de sufletul părintelui tău, care te-a născut pe tine întru Domnul, că zice Apostolul: „Plecaţi-vă povăţuitorilor voştri şi vă supuneţi lor, că ei priveghează pentru sufletele voastre ca cei ce au să dea seama, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13, 17). Pentru aceea zice în psalm: „Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătosului să nu ungă capul meu” (Psalmul 140, 5). Că cei ce suferă cu trupul îşi silesc firea lor a păzi toate cele pe care le poruncesc lor doctorii. Au nu cu mult mai vârtos se cuvine a ne supune noi celor ce li s-a încredinţat vindecarea sufletelor noastre? Să voim încă a ne învăţa şi poruncile Sfântului Duh. Că dacă tâlcuitorii lumii acesteia cu dinadinsul se silesc întru citirea înţelepciunii aceleia care nu este înţelepciune, cu cât mai vârtos se cuvine ca noi să cugetăm şi să învăţăm cuvintele lui Dumnezeu spre mântuirea sufletelor noastre. Şi fericeşte Duhul Sfânt pe cei ce cearcă mărturiile Lui, zicând: „Fericiţi cei ce păzesc poruncile Lui şi-L caută cu toată inima lor” (Psalmul 118, 2). Şi iarăşi, în alt psalm zice: „Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie” (Psalmul 88, 15). Auzi şi pe Apostolul, zicând: „Toată învăţătura întâi se pare că nu are bucurie, ci mâhnire, iar mai pe urmă dă roada paşnică a dreptăţii celor ce întru dânsa s-au iscusit” (Evrei 12, 11). Căruia I se cuvine slava, în veci. Amin.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p. 115)