Atât de mult ne-a iubit pe noi Tatăl, încât ne-a dat pe Fiul Său (Ioan 3, 16); dar și Fiul Însuși a voit aceasta și s-a întrupat și a viețuit cu noi pe pământ. Atât Sfinții Apostoli, cât și o mulțime de oameni au văzut pe Domnul în trup, dar nu toți L-au cunoscut pe Domnul; dar mie mult păcătosului mi s-a dat să cunosc prin Duhul Sfânt că Iisus Hristos este Dumnezeu (1 Cor. 12,3).

Domnul îl iubește pe om și i Se arată cui vrea El Însuși. Și sufletul, când Îl vede pe Domnul, cu smerenie se bucură de Stăpânul cel milostiv și nu mai poate iubi nimic altceva așa cum iubește pe Ziditorul său; chiar dacă vede toate și iubește pe toți oamenii, dar mai mult decât orice Îl iubește pe Domnul.

Domnul este recunoscut în Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este în omul întreg, în suflet, în minte, în trup… așa este cunoscut Dumnezeu atât în cer cât și pe pământ. În nemărginita Sa milostivire, Domnul mi-a dat acest har mie păcătosului și va da oamenilor să cunoască pe Dumnezeu și să se întoarcă la El. Scriu în numele milostivirii lui Dumnezeu. Da, acesta este adevărul. Martorul meu este Însuși Domnul.

Oricât am învăța, cu toate acestea este cu neputință să cunoaștem pe Domnul dacă nu vom viețui după poruncile Lui, pentru că nu prin știință, ci prin Duhul Sfânt se face cunoscut Domnul. Mulți filosofi și savanți au ajuns la credința că Dumnezeu există, dar nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Și noi, monahii, învățăm ziua și noaptea legea Domnului, dar nu toți ajung să-L cunoască chiar dacă cred în El. A crede că Dumnezeu există este un lucru, dar a-L cunoaște pe Dumnezeu este altceva.

Iată o taină: există suflete care L-au cunoscut pe Domnul, există suflete care nu L-au cunoscut dar cred în El; și în sfârșit, există oameni care nu numai că nu au cunoscut pe Dumnezeu, dar nici măcar nu cred în El, și printre aceștia din urmă există mulți învățați.

La necredință se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea și prin știința Lui, dar nu-i este dat să-l cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu Se descoperă decât sufletelor smerite. Sufletelor smerite Dumnezeu le face cunoscute căile Sale, care sunt de neînțeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfânt. Numai cu mintea omul nu poate cunoaște decât cele pământești, și pe acestea numai în parte, în vreme ce Dumnezeu și toate cele cerești nu se cunosc decât prin Duhul Sfânt.

Unii se ostenesc toată viața să cunoască ce este pe soare sau pe lună sau aiurea, dar acestea nu le este de nici un folos pentru sufletul lor. Dacă însă ne vom strădui să cunoaștem ce este înlăuntrul inimii omului, iată ce vom vedea: în sufletul unui sfânt- Împărăția cerurilor, iar în sufletul unui păcătos- întuneric și chin. Și e de folos să știm aceasta pentru că vom rămâne veșnic fie în Împărăție fie în chinuri.

Îndeobște, fiecare dintre noi poate înțelege despre Dumnezeu atât cât i-a făcut cunoscut harul Duhului Sfânt, căci cum am putea gândi sau judeca despre ceea ce nu am văzut sau nu am auzit și nu am cunoscut? Iată, sfinții zic că ei L-au văzut pe Dumnezeu, dar sunt oameni care zic ca Dumnezeu nu există. Este limpede că ei vorbesc așa pentru că nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, dar aceasta nu înseamnă deloc că El nu există.

Sfinții vorbesc despre ceea ce au văzut și au cunoscut aievea. Ei nu vorbesc despre ceva ce nu au văzut.

Lucrurile cerești se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pământești prin minte: dar cine vrea să-L cunoască pe Dumnezeu prin mintea lui, din știință, acela este în înșelare, pentru că Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt.

Este o mare deosebire între omul cel mai simplu care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt și omul chiar foarte mare care n-a cunoscut harul Duhului Sfânt. Este o mare deosebire între a crede că Dumnezeu există, cunoscându-L din natură sau din Scripturi, și aceea de a-L cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt.

În cel care a cunoscut pe Domnul în Duhul Sfânt, duhul arde ziua și noaptea de iubire pentru Dumnezeu, și sufletul lui nu se poate alipi de nimic din cele pământești. Sufletul care n-a încercat, din experiență, dulceața Duhului Sfânt se bucură de slava deșartă a acestei lumi, de bogății sau de putere; dar sufletul care L-a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, tânjește numai după Domnul, iar bogățiile și slava lumii nu înseamnă nimic pentru el.

Sufletul care a gustat Duhul Sfânt îl deosebește după gust. Căci scris este: Gustați și vedeți că bun este Domnul ( Psalm 33,9).

(Pr. Dr. Constantin Coman, Erminia duhului, Editura Bizantină, București, 2002, pp.259-261)