Dumnezeu este iubire
Dumnezeu S-a înfăţişat neamului omenesc ca Iubire, prin arătarea Sfintei Treimi întru Unul Singur Dumnezeu.
Dumnezeu S-a înfăţişat neamului omenesc ca Iubire, prin arătarea Sfintei Treimi întru Unul Singur Dumnezeu; de asemenea şi prin întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, în vechiul legământ al Legii, Dumnezeu doar S-a vestit pe Sine, ca Sfântă Treime. Iubirea şi-a luat locul parcă pe nesimţite printre celelalte porunci ale Legii (Deut. 6, 5; Levit 19, 21). Lumea nu era încă pregătită să primească învăţătura despre Sfânta Treime, prin urmare despre iubire. Iar iubirea ca poruncă, aflată ultima între poruncile Vechiului Testament, ajunge să fie porunca cea dintâi în Testamentul cel Nou.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Casiana, Editura Ileana, București, 1999, p. 23)