Bătrânul părinte N. dăruia tot ce avea. Acest monah de-a pururea pomenit avea ca deviză cuvântul: Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie.

Un grup de cinci frați milostivi de la Schitul Sfânta Ana umpleau traistele oricărui părinte care venea la priveghere cu lămâi și portocale culese din livada lor.

Și iarăși, câțiva părinți culegeau zarzavaturi din grădinile lor și le puneau lângă cărările schitului, care erau folosite des de călugări, pelerini, muncitori, astfel ca toți aceștia să se bucure de milostenia părinților, luând orice aveau nevoie.

Chiar și astăzi, pe cărările îndepărtate, poți găsi o bucată de pâine și măsline pentru vreun călător obosit. Este o continuare a ospitalității atonite din Gradina Maicii Domnului, unde călugării văd în orice vizitator pe Însuși Hristos. Aceasta este potrivit cuvintelor Lui: Am flămânzit și Mi-ați dat să mănânc; am însetat și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit, și: Întrucât ați făcut unuia dintre aceștia foarte mici frați ai Mei, Mie Mi-ați făcut (Matei, cap. 25).

(Arhimandritul Ioannikios, Patericul atonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, p. 20)