Un oarecare om bogat slujea cu mare osârdie, împreună cu toată casa lui, oaspeților, căci în fiecare zi aducea străini la masa sa. Și într-o zi a venit un străin, împreună cu mulți alții, și l-a dus și pe acesta la masa sa. Însă când a vrut, după obiceiul smereniei sale, să-i toarne apă pe mâinile lui și s-a întors să ia ibricul cu apă, îndată nu l-a mai văzut pe acela, pe ale cărui mâini voia să toarne apa. Și, făcându-se lucrul acesta, se mira omul singur întru sine.

Dar în noaptea aceea, i-a zis lui Domnul, în vis: „În celelalte zile M-ai primit prin frații mei mai mici, iar în ziua de ieri pe Mine Însumi M-ai primit. Deci, la Judecata cea viitoare, se va zice ție: Cele ce ați făcut unuia din aceștia mai mici ai Mei, acelea Mie le-ați făcut”. 

Iată, dar, mai înainte de judecată, că Domnul arată că atunci când este primit prin frații Lui mai mici, atunci ne socotește pe noi ca pe cei ce-L primesc pe El însuși. Și noi, dar, să nu ne lenevim spre primirea de străini.

Socotiți, fraților, cât de mare este lucrul primirii de străini. La mesele voastre, pe Hristos primiți-L, ca și voi să fiți primiți de El la ospățul cel veșnic. Dați acum străinului Hristos, la primirea de străini, ca și El, pe voi, la ziua Judecății, nu ca pe niște străini să vă știe, ci ca pe cei apropiați ai Săi, în Împărăția Sa, să vă primească. (Sfântul Grigorie, Episcopul Romei)

(Proloagele, volumul 1, Editura Bunavestire, pp. 452-453)