Ospitalitatea este legea omului înnoit prin darurile lui Iisus. Îngenuncheat sub icoană în umbrele serii, gazda rodnicelor rânduieli așteaptă să-i cadă drumețul ostenit și sărac, drumețul neștiut și necunoscut, drumețul fără pâine, fără căpătâi. Ștergarul ospitalității mângâie fruntea asudată, vinul întăritor umezește buzele arse, vorba unduită și chipul luminat împlinesc singurătatea săracă a drumețului.

Ospitalitatea înseamnă suflet deschis, primitor și binefăcător, înseamnă lege a omeniei dincolo de alegere. Omul se pune pe sine și casa sa la dispoziția unui necunoscut, a unui om nenorocit, a unui rătăcitor, culegător de singurătate și lipsă. A-ți primi frații, părinții sau rudele de orice fel nu înseamnă a respecta legea ospitalității.

Ospitalitatea se așază pe treptele superioare ale omeniei și este o expresie a lucidității desăvârșite. A fi ospitalier înseamnă a fi gazda tuturor celor care îți bat la ușă, înseamnă a fi gazda tuturor sărmanilor, a acelora pe care i-a apucat seara fără masă, fără casă, a celor alungați, urâți, înseamnă a fi gazda omului frate de destin cu tine, gazda făpturii lui Dumnezeu și a adevărului întrupat.

Ospitalitatea nu poate fi înțeleasă prin rânduielile sociale ale moralei, ci numai prin acelea spirituale, picuri din viața și lumina cerească.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 96-97)